Poliţiştii au stabilit că cei 30 de câini găsiţi morţi în Călăraşi au fost împuşcaţi de membri ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AVPS) Olteniţa pe motiv că „hărţuiau” vânatul de pe fondul cinegetic şi că animalele provin de la un adăpost abandonat de către cei care îl administrau, anunță Mediafax.

 

Poliția Județeană a emis și un comunicat de presă declarând că ”în urma cercetărilor făcute în cazul câinilor găsiţi morţi pe marginea unui drum, poliţiştii au stabilit că în 28 februarie şi 1 martie Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Olteniţa a organizat şi desfăşurat acţiuni de combatere a dăunătorilor pe fondul cinegetic 37 Mitreni. În acest sens, au fost emise autorizaţii de vânătoare care confereau dreptul de a vâna pe fondul cinegetic respectiv, activităţile fiind coordonate de reprezentantul legal al acestei asociaţii”.

 

Conform Poliţiei, câinii au fost împuşcaţi de paznici de vânătoare şi de membri ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Olteniţa.

 

Reprezentanţii Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor le-au spus poliţiştilor că pe fondul cinegetic 37 Mitreni au fost descoperite „mai multe grupuri de câini hoinari care hărţuiau vânatul, fapt care a impus împuşcarea acestora, posibilitate conferită asociaţiilor de vânătoare în conformitate cu Legea 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic”.

Potrivit poliţiştilor, crotaliile pe care le aveau câinii găsiţi morţi aparţineau Asociaţiei Fonduri Europene – consultanţa Curcani.

Poliţia precizează că Asociaţia Fonduri Europene avea încheiat, din 27 noiembrie 2012, un contract cu Ecosal Servicii Olteniţa SRL pe o perioadă de un an, iar în baza acestuia asociaţia trebuia să asigure adăpostirea, hrănirea şi îngrijirea animalelor fără stăpân capturate de reprezentanţii Ecosal la Olteniţa, anunță Realitatea tv.

Potrivit sursei citate, în 15 februarie 2013 reprezentanţii Asociaţiei Fonduri Europene au abandonat adăpostul, lăsând fără supraveghere şi îngrijire animalele capturate, fără a-i anunţa pe reprezentanţii Ecosal Servicii Olteniţa SRL şi fără a rezilia contractul de prestării servicii.