Sari la conținut
Home » Semn de alarmă: Atenție la produsele care pot fi fatale pentru câinele tău

Semn de alarmă: Atenție la produsele care pot fi fatale pentru câinele tău

Semn de alarmă: Atenție la produsele care pot fi fatale pentru câinele tău! Detergenți, dezinfectanți, antigel, ciocolata, țigările sunt doar câteva din principalii factori care pot fi fatale pentru câinele tău. Cum să eviți pericolul? Simplu. Să le pui în locuri la care nu are acces.

Dacă observi că animalul tău a înghițit ceva toxic, este recomandat să mergi de urgență la medicul veterinar.

Uneori să nu-l vezi consumând produse interzis, dar poți să-ți dai seama dacă este otrăvit după anumite simptome. Acestea sunt: vărsături, spasme musculare, a sângerărilor sau a unei spume în dreptul gurii.

Cei mai expuși la substanțe otrăvitoare sunt juniorii, pentru că obișnuiesc să mestece tot ce este nou în calea lor, spun specialiștii de la DogListener, care ne oferă o listă de produse pe care le poți întâlni deseori într-o casă, garaj sau grădină și care pot fi nocive pentru câinele tău.

Semn de alarmă: 500 de grame de ciocololată sunt de ajuns ca nivelul de otrăvire să fie ridicat

Antigel
Dacă ai o mașină este posibil ca, iarna, să ai în balcon sau în cămară – antigel. Din păcate intoxicația cu antigel este destul de comună, deoarece lichidul are un gust dulce, iar dacă s-a scurs puțin pe gresie sau pe vreun raft, e bine să ștergi, pentru că patrupedului tău va fi tentat să guste. Antigelul îi afectează rinichii, iar, dacă a înghițit așa ceva, poate avea convulsii, stări de neliniște sau poate intra chiar în comă.

Ciocolata
Câinii sunt deosebit de sensibili la anumite subtanțe (metilxantine) care se găsesc în ciocolată, pe care nu le pot metaboliza și elimina. O cantitate de ciocolată dulce care poate fi letală pentru câinele tău este de 50 de grame înmulțite cu greutatea patrupedului. De exemplu, pentru un cățel de 10 kilograme, 500 de grame de ciocololată sunt de ajuns ca nivelul de otrăvire să fie ridicat. Iar ciocolata neagră este și mai toxică, și, pentru același câine, sunt suficiente doar 50 de grame pentru a-i fi fatale animalului. Un câine care a mâncat ciocolată va fi hiperactiv, hipersensibil când îl vei atinge, va avea o respirație rapidă, iar inima îi va bate foarte repede, riscând să intre în comă și chiar să moară.

Detergenți și dezinfectanți
Detergenții, soluțiile de curățat în baie, dezinfectanții, înălbitorii, săpunul conțin compuși chimici extrem de periculoși pentru câinele tău. Astfel, nu-l lăsa să bea apă din vasul de toaletă sau asigură-te atunci când cureți pe jos că nu are acces în cameră până clătești și se usucă. În funcție de tipul de detergent, acesta îi poate cauza în primă fază ușoare iritații, dar apoi și anumite boli interne. Este recomandat să cureți zona unde a intrat contact cu detergentul și imediat să-ți suni medicul veterinar.

Țigările și trabucurile
Nicotina se poate dovedi toxică pentru câine. De aceea, fii atent unde lași scrumiera sau pachetul de țigări. Pentru câine, scrumul poate avea gust bun și n-ar fi exclus să devină dependent de nicotină. Primele semne pe care le poate avea patrupedul după ce a mâncat țigări sunt vărsături, dureri abdominale, diaree sau slăbirea mușchilor.

Ulei de gătit sau grăsime
Uleiul care în prealabil a fost folosit la gătit îi poate cauza intoxicații câinelui, în timp ce pentru el poate fi un deliciu atât timp cât poate are miros sau gust de carne. De asemenea, tigăile sau tăvile necurățate de grăsime pot fi o sursă periculoasă de îmbolnăvire. Odată înghițit uleiul, câinele tău va avea febră, dificultăți în a respira, putând chiar deceda dacă nu este tratat.

Medicamentele
La oameni, aspirina și paracetamolul sunt cel mai des administrate, iar stăpânii le dau și câinilor pentru diferite dureri. Totuși, este recomandat să nu-i dai niciodată câinelui tău o pastilă pentru oameni, deoarece poate fi o doză fatală pentru el. Orice medicament trebuie prescris de medicul veterinar. Ține pastilele într-un dulap la care nu poate avea acces patrupedul tău, iar pe cele expirate fii atent unde le arunci să nu poată fi ușor găsite. Pierderea apetitului, crampe abdominale și vărsăturile sunt specifice intoxicării cu medicamente.