Sari la conținut
Home » Sancțiuni extrem de mari pentru posesorii de animale în perioada caniculară!

Sancțiuni extrem de mari pentru posesorii de animale în perioada caniculară!

  • de

Sancțiuni extrem de mari pentru posesorii de animale în perioada caniculară!

Amenzile pornesc de la 1.000 de lei și pot ajunge până la 10.000 de lei!

Vara aduce temperaturi extrem de ridicate, iar animalele nu fac excepție de la măsurile menite să le protejeze. Astfel, în perioada caniculară, fermierii trebuie să respecte intervalul orar 11:00 – 19:00, atunci când doresc să execute munci agricole sau pășunatul animalelor.

„Această perioadă caniculară este suportă greu de animale, tocmai din aceste motive trebuiesc protejate. Se interzice transportul de animale între 11 și 19, de altfel se interzice mișcarea de animale în scopul hrănirii acestora, la pășun, în acest interval orar. Se va asigura apă în cantități suficiente”, a spus Dan Zeicu, director adjunct al DSVSA Satu Mare.

Sancțiuni extrem de mari pentru posesorii de animale!

În aceeași situație se află și animalele de companie aflate în mașinile personale:

„Aproape în fiecare an avem cazuri de căței lăsăți închiși în mașini, în parcările supermarketurilor sau mall-urilor. Proprietarii trebuie să știe că acest lucru este total interzis și poate cauza decesul animalului. Trebuie să ne imaginăm un cățel, un animal închis într-o mașină, dacă afară sunt 38 de grade, imaginați-vă că în acea mașină vor fi peste 48, până la 50 de grade”, a explicat el.