Categories: Lumea animalelor

Salvat miraculos de câinele familiei în timpul unui incendiu! Casa a fost cuprinsă de flăcări

Salvat miraculos de câinele familiei în timpul unui incendiu! Casa a fost cuprinsă de flăcări.

O nouă dovadă a loialității animalelor de companie!

Un incendiu devastator din Carolina de Sud putea deveni o adevărată tragedie pentru Brian Rand. Bătrânul dormea în momentul în care casa sa fost cuprinsă de flăcări, doar intervenția miraculoasă a câinelui său Curly reușind să facă diferența dintre viață și moarte.

Curly a fugit înăuntru pentru a-l trezi pe Brian. Câinele loial a refuzat să-şi părăsească stăpânul, chiar şi atunci când camera s-a umplut de un fum negru.

Era aproape dimineaţă când Brian s-a trezit şi şi-a dat seama de pericolul în care se afla. L-a prins pe Curly de zgardă şi a reuşit să iasă chiar înainte ca acoperişul să se prăbuşească. A sunat la pompieri, dar casa lui arsese deja în mare parte. A reuşit să-şi recupereze doar câteva medalii.

Salvat miraculos de câinele familiei

Brian crede că nu ar fi supravieţuit dacă nu ar fi fost acolo Curly să-l trezească. Din păcate, a pierdut aproape totul în acest tragic incendiu, dar e împăcat că el şi îngerul său salvator sunt teferi şi nevătămaţi.

Videoclipul de mai jos prezintă emoționanta poveste a bătrânului din Carolina de Sud!

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ