Să vezi o ţară străină e echivalentul unei cărţi citite. Să vezi Italia, e echivalentul celor 7 ani de acasă

  Mereu spunem că „la străini e mai bine!”, ceea ce de multe ori e adevărat! Dar până şi străinii cei mai străini spun că cel mai cel e la italieni. Pe lângă bunul simţ al oamenilor – cel puţin a celor din sudul Italiei -, pe lângă ţara lor frumoasă şi plină de istorie, acest popor te învaţă şi ce înseamnă bunul simţ, bunătatea şi importanţa vieţii – a animalelor în mod deosebit, că sunt sau nu de companie. În urmă cu puţin timp, ziarele italieneşti au dat o ştire mică, scurtă, intitulată „Acum aveţi voie cu animalele de companie oriunde în Italia! Prin lege, câinii au acum dreptul de a-şi vizita stăpânul în spital, au dreptul de a merge la bar sau la shopping, iar patronul sau directorul are obligaţia de a asigura confortul animalului”. Am analizat ştirea de la început la sfârşit, de la sfârşit la început, pe orizontală, diagonală şi verticală şi tot nu-mi venea să cred că această noutate nu e mare cât toată prima pagină! Şi lămurirea vine chiar de la câţiva italieni: „La noi aşa e de mult, doar că acum e dată şi o lege în sensul ăsta”. Nu ştiu dacă se mai pot face modificări în această hotărâre, nu ştiu mai multe detalii – de exemplu, cine a pornit această iniţiativă şi când – pentru că italienii nu au ştiut să-mi dea prea multe informaţii. Cum spuneau ei… Nu era ceva neobişnuit. Dar e îndeajuns să vizitezi Italia, să vezi cum oamenii plimbă de cel puţin două ori pe zi, în lese, câini superbi, curaţi, periaţi, îngrijiţi până în vârful unghilor… iubiţi.În Italia, dacă îţi maltratezi animalul de companie eşti foarte aspru pedepsit. Nu doar de poliţie, ci şi de oamenii de rând, fiind gata oricând să intervină într-un astfel de caz. 90% din aceşti câini nu sunt rasă pură. Sunt metisi, dar nu sunt maidanezi. Nu au niciun câine pe stradă şi dacă apare vreunul, italienii îl adoptă imediat.Acest popor pune mare preţ pe câini şi pe cai, din ce am văzut la diverse sărbători naţionale, religioase… Şi pe familie. Au italienii ăştia o vorbă… „Una famiglia senza un cane, non è una famiglia” (O familie fără un câine nu e o familie).