Sari la conținut
Home » S-a făcut dreptate în cazul calului torturat şi folosit ca momeală pentru a vâna urși

S-a făcut dreptate în cazul calului torturat şi folosit ca momeală pentru a vâna urși

S-a făcut dreptate în cazul calului torturat şi folosit ca momeală pentru a vâna urșiDupă ce în mediul virtual a apărut o înregistrare cu un cal torturat şi târât în pădure, pentru a fi folosit ca momeală de către vânători, polițiștii din Bistrița au intrat pe fir și au deschis un dosar penal pentru patru persoane. Doi dintre cei patru au fost reținuți în acest caz.„În urma sesizărilor apărute în mediul online cu privire la maltratarea unei cabaline din Bistrița-Năsăud, am demarat cercetările, iar patru persoane sunt acum cercetate, două dintre ele fiind reținute pentru 24 de ore. Totodată, a mai fost deschis un dosar penal unui apropiat de-al acestora, care i-a amenințat pe cei care au surprins imaginile video”, este anunțul făcut de Poliția Română.Potrivit Agent Green, imaginile ar fi fost filmate în data de 7 septembrie, în apropierea Parcului Naţional Munţii Rodnei, pe raza comunei Romuli, iar calul ar fi fost folosit de vânători ca momeală pentru urşi.În postare sunt indicaţi şi posibilii vinovaţi, în speţă membrii unei asociaţii de vânătoare din judeţul Bistriţa-Năsăud, şi numărul de înmatriculare al vehiculului cu care a fost transportat calul.„Parcul Naţional Munţii Rodnei, 7 septembrie 2019, comuna Romuli. Cal viu torturat, legat şi târât în pădure. Potrivit sursei Agent Green, actul de cruzime a fost comis pe 7 septembrie în Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza comunei Romuli, iar autorii ar fi membri ai Asociaţiei de Vânătoare Montana Coşbuc, care au dus calul în pădure drept momeală pentru a vâna urşi. Autovehiculul din filmare are numărul de înmatriculare BN 59 SAL. Rugăm Poliţia Română să investigheze de urgenţă acest caz absolut revoltător, să prindă făptaşi, să aplice pedepsele maxime prevăzute de lege şi să aducă la cunoştinţa publicului toate aceste aspecte”, se arată în mesajul postat de cei de la Agent Green.

Etichete: