Categories: Lumea animalelor

Rage ca un leu, e unul dintre cele mai fioroase animale din lume si cantareste aproape 2 tone!

Autor: Roxana Roseti Cu siguranță acest animal se află pe lista celor care îți plac și care ți se par extrem de drăgălașe. Dar aspectul lor haios nu are nicio legătură cu capacitățile sale de luptă, atunci când apare instinctul de supraviețuire. E vorba de hipopotam, despre care vei afla acum lucruri uluitoare!  Căscatul hipopotamului nu este un semn de somnolență sau plictiseală, ci este, de fapt, un gest de amenințare! Dinții săi, lungi și ascuțiți ca lamele, pot sfărâma o barcă doar dintr-o mușcătură. Protejându-și teritoriul și puii, hipopotamii au ucis peste 400 de oameni în Africa – mai mult decat oricare alt animal sălbatic.Hippopotamus amphibius înseamnă „calul râului”. Hipopotamul cântărește peste 1.800 de kilograme. Hipopotamii preferă râurile cu ape adânci din apropierea tufărișurilor și pășunilor, însă ei se găsesc și în zonele apelor sărate cât și in lacurile din Africa Centrală. Sunt copitați vegetarieni care se hrănesc cu iarbă, fructe căzute și, ocazional, cu trestie de zahăr sau porumb.Hipopotamul este al treilea animal ca mărime de pe pământ, puțin mai mic, dar mai greu decât un rinocer alb (elefantul fiind cel mai mare). În ciuda mărimii sale – 3 metri lungime, 1,5 metri înălțime, cu o gură măsurând o jumătate de metru – un hipopotam poate întrece omul la fugă. Răgetul unui hipopotam mascul ajunge la volumul asurzitor de 115 decibeli, sunând ca răgetul unui leu. Aproape toți din celebrii exploratori și vânători ai Africii – Livingstone, Stanley, Burton, Selous, Speke, DuChaillu – au avut întâmplări nefericite cu hipopotamii. Toți au considerat hipopotamii ca fiare rele și violente.

Recent Posts

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă. Cei care au pisici nu…

2 săptămâni ago

Godzilla din Thailanda murit. Care este motivul decesului macacului

Godzilla din Thailanda a murit. Care este motivul decesului macacului. La vârsta de șase ani,…

3 săptămâni ago

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor demonstrează că animalele au abilități asemănătoare cu cele ale…

3 săptămâni ago

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…

3 săptămâni ago

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…

3 săptămâni ago

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…

3 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL