Lumea animalelor

În pragul dispariției – SINGURUL papagal alpin din LUME!

Singurul papagal alpin din lume, care trăieşte în Noua Zeelandă, este pe cale de dispariţie.Kea, papagalul alpin neo-zeelandez, este una din cele mai inteligente specii aviare. Prezente doar în munţii din Insula de Sud Noii Zeelande, pe un habitat de 3,5 milioane de hectare, exemplarele de kea sunt jucăuşe şi curioase. Simpaticele păsări sunt însă ameninţate de alte specii prădătoare, dar şi de otrăvirea cu plumb din cauza unor construcţii alpine învechite, precum case de vacanţă sau adăposturi alpine. Şi nici fermierii nu le consideră o binecuvântare.Potrivit Rador, care citeaza theguardian.co.uk, din 1860, peste 150.000 de exemplare de kea au fost ucise pe baza unui program guvernamental iniţiat în urma unui conflict cu crescătorii de oi.În pofida statutului lor de specie protejată, populaţia neo-zeelandeză este împărţită, unora fiindu-le pe plac natura jucăuşă a zburătoarelor, iar alţii condamnându-le obiceiurile distructive, care se soldează cu srticăciuni provocate unor maşini, corturi şi clădiri din mediul alpin, precum şi atacarea turmelor şi furtul de alimente. Conservaţioniştii atenţionează că, după mai mulţi ani în care populaţia de kea a scăzut drastic, acum se estimează ca au mai rămas doar 1.000 până la 5.000 de exemplare.https://www.youtube.com/watch?v=fBdvRCkCNfo

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL