Povestea lui Jack, câinele despre care nimeni nu și-a dat seama ca este orb! Barry şi Liz Edwards sunt o familie de fermieri din Warmington, Cheshire, Anglia. Ei au luat în grijă un câine ciobănesc pentru a-l folosi în gospodărie. Iniţial, animalul nu făcut prea bine faţă cerinţelor, nepriceperea să fiind pusă pe seama lipsei de experienţă.În cele din urmă, cățelul s-a integrat bine în mediul fermei, cucerind inimile familiei adoptive. Necunoscut pentru cei doi soţi era însă faptul că fiecare lucru, oricât de mărunt, pe care Jack îl făcea, însemna o mică minune. Patrupedul, în vârstă de patru ani, era orb, fapt pe carecei doi fermieri l-au suspecat prima oară atunci când câinele a fix înspre un buştean şi s-a lovit puternic de el.Imediat au mers la un medic veterinar pentru a confirma bănuielile, dovedindu-se că Jack era orb. Acest lucru le-a schimbat proprietarilor animalului perspectiva, transformându-se, în ochii lor, dintr-un câine cam stângaci într-un campion incontestabil.”Este o sursă de inspiraţie. Acest câine făcea totul fiind orb că şi când totul ar fi fost normal. Trebuie că şi-a cartografiat mental teritorul, pentru că ştie cu precizie unde se află orice loc şi obiect”, declara doamna Edwards, entuziasmată de Jack. Se crede că animalul nu s-a născut orb, ci ar fi ingerat ceva care i-a determinat această stare. Acum, Jack a fost retras din „câmpul muncii” şi este tratat, pur şi simplu, că un animal de companie, potrivit Dailymail
Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să Iată…
Toți oamenii își iubesc animalele de companie. Cumpără cea mai bună hrană, se laudă chiar…
Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…
Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…
Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…
Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…