Lumea animalelor

Povestea impresionantă a unei cățelușe care a mers 200 de km pentru a ajunge „acasă”!

Povestea impresionantă a unei cățelușe care a mers 200 de km pentru a ajunge „acasă”!

Abandonul, subiectul unor povești de-a dreptul emoționante!

Abandonarea unui animal de companie provoacă amintiri neplăcute pentru toată viața, sau chiar moartea în unele cazuri. Situația următoare este a unei căţeluşe loiale din Krasnoiarsk, Rusia, care a mers 200 km „cu lacrimi în ochi”, pentru a se întoarce într-un loc pe care îl considera acasă.

Vândută unui cuplu, ca ulterior să fie returnată din motive inexplicabile!

Maru este o femelă Bullmastiff în vârstă de un an care a fost vândută unui cuplu din Krasnoiarsk în urmă cu aproximativ şase luni. Nu a durat mult până când patrupeda să fie returnată crescătoriei de câini de unde provenea, sub pretextul că femeia care o adoptase era alergică.

Potrivit ziarului The Siberian Times, în timp ce era transportată înapoi spre Novosibirsk, a reuşit să scape din trenul Transsiberian, după ce a deschis o uşă de compartiment în timp ce trenul făcuse o scurtă oprire într-o haltă.

 „Nu renunţ la căţeluşii mei nici măcar după ce un câine este cumpărat; în contract este stipulat că proprietarii trebuie să mă informeze dacă nu mai au nevoie de un câine. A fost adusă de proprietari, apoi aceştia au dispărut undeva. Zgomotul trenului a speriat-o cumplit…”, a declarat Alla.

După evadarea lui Maru, proprietarii căţeluşei au fost chemaţi şi li s-a cerut să ajute la căutarea ei. Aceştia au refuzat, iar Alla este convinsă că celor doi nu le pasă deloc de faptul că patrupeda lor a dispărut.

„Au trimis câinele cât mai departe şi au scăpat de o grijă”! Povestea impresionantă a unei eroine

În mod incredibil, două zile şi jumătate mai târziu, Maru a fost în cele din urmă găsită în Krasnoiarsk; oraşul în care locuiesc foştii săi proprietari. Alla a spus că a fost extrem de norocoasă că nu a fost atacată de urşi sau lupi în timpul călătoriei, suspectând că a urmat calea ferată înapoi acasă.

După ce a parcurs cei 200 de km, pernuţele de pe labele ei aveau multiple răni şi mai avea o leziune în zona botului. Era epuizată, iar voluntarii care au găsit-o spun că avea lacrimi în ochi. Cu toate acestea, cei care ar fi trebuit să o primească cu braţele deschise au refuzat să o accepte înapoi.

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ