Bugetele lunare alocate de români pentru hrana câinilor de companie variază între 60 şi 300 de lei, cel mai important aspect în selectarea produselor fiind menţinerea unei diete corespunzătoare a animalelor, potrivit unui studiu al Hornbach – retailer local de materiale de construcţii şi grădinărit, făcut public de Mediafax.În funcţie de rasa câinilor pe care îi deţin, românii cheltuie, în medie, între 60 şi 300 de lei pe lună pentru hrana acestora, costul variind şi în funcţie de marca produsului selectat. Potrivit studiului, oamenii iau în considerare talia, vârsta şi nevoile speciale ale animalului atunci când îi aleg mâncarea.Cererea de hrană pentru câini se reflectă şi în stocul de aproximativ 230 de tone pentru această categorie, cuprinzând diverse branduri.Pe lângă hrană, în coşurile de cumpărături pentru patrupezi se mai regăsesc şi accesorii precum zgărzi, lese, jucării, şi, din ce în ce mai des, produse de întreţinere specializate cum ar fi şampon, pieptene sau ghilotină pentru gheare, susţine Mugurel-Horia Rusu, director general al Hornbach România.

Citește și: