Lumea animalelor

O vacuta fara un picior are drept cel mai bun prieten … o broasca testoasa!

Lumea animalelor este plină de prietenii ciudate, precum cea dintre broasca ţestoasă Leonardo şi văcuţa Simon. Cei doi s-au întâlnit la fundaţia pentru animale WFFT în Thailanda.Leonardo, broasca ţestoasă africană pintenată, a fost salvată de fundaţia WFFT (Wildlife Friends Foundation Thailand) dintr-o grădină zoologică din Bangkok în 2013.Simon a ajuns la fundaţie în ianuarie după o rană la picior. Văcuţa s-a rănit când a rămas prinsă în viţă de vie. În final, piciorul a trebuit amputat şi Simon a primit o proteză.„Noi am hotărât să îl cazăm temporar într-un câmp unde poate să-şi revină. Iar apoi plănuim să-l mutăm într-un alt câmp, unde mai există două vaci salvate“, au spus membrii fundaţiei.La fundaţie, Simon l-a întâlnit pe Leonardo şi cei doi s-au plăcut din primul moment.„Spre surprinderea noastră Simon, văcuţa,  a format o prietenie puternică cu ţestoasa Leonardo. Ei sunt deseori văzuţi împreună, împărţindu-şi mesele şi odihnindu-se împreună. Sperăm că această prietenie neobişnuită să continue să înflorească“, au povestit membrii WFFT.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL