Lumea animalelor

O pisică fără stăpân a primit cel mai frumos cadou pentru puii săi! Încrederea treptată și-a spus cuvântul

O pisică fără stăpân a primit cel mai frumos cadou pentru puii săi! Încrederea treptată și-a spus cuvântul.

Pisica abandonată a prins încredere într-o femeie care o hrănea de ceva vreme, iar apoi a decis să își aducă și puii!

Din păcate, nu toate animalele de companie au parte de o viață liniștită și fericită, o bună parte dintre ele ajungând să fie abandonate din diverse motive. Însă, pentru o pisică-mamă ajunsă pe străzi împreună cu puii săi, viața s-a dovedit a fi recunoscătoare și dornică să o ajute.

O femeie pe nume Shea Prior și-a luat în serios rolul de hrăni o pisică abandonată care venea des în curtea sa pentru mâncare, iar cu timpul, pisica a căpătat încredere și a decis să facă pasul cel mare:

„O hrăneam de câteva zile şi m-am apropiat să o mângâi. Atunci mi-am dat seama că alăptează nişte pui”, povesteşte Prior.

A doua zi, Prior a ieşit în curte pentru a uda plantele şi a văzut pisica venind spre ea, iar de data aceasta nu era singură.

După spusele femeii, ea a comunicat cu pisica, întrebând unde îi sunt puii:

„Am început să vorbesc cu ea şi să-i spun să-mi arate pisoii, pentru că eram sigură că micuţii erau atât de drăguţi”, a scris Prior într-o postare pe Facebook.

Pisica-mamă avea deja încredere în Prior şi ştia că femeia va contribui la menţinerea familiei în siguranţă.

La început, micuţii au fost foarte speriaţi, până când mama lor le-a indicat că totul este în regulă şi, în cele din urmă, au îndrăznit să iasă şi să se întâlnească cu Prior.

„Pisica a venit în fugă spre mine şi s-a gudurat de piciorul meu în timp ce am putut-o auzi cum toarce. M-a condus spre magazie şi am văzut nişte ghemotoace de puf care mă priveau. S-a lăsat pe o parte şi a început să-i cheme ca să mi-i prezinte. Unul dintre pisoi a fost mai curajos şi a venit la mine cu coada lui mică ridicată în aer şi mi-a permis să-l mângâi imediat”, a spus Prior. „În cele din urmă, după 10-15 minute, toţi au venit la mine şi m-au lăsat să-i ţin în braţe şi să-i mângâi”, a declarat Prior.

De acum înainte, toate animalele vor avea cele mai bune condiții pentru totdeauna!

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

o zi ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

2 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

2 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

2 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

2 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

2 zile ago

Parteneri