Sari la conținut
Home » O nouă dramă în Chile, oamenii își caută animalele de companie după incendiul devastator

O nouă dramă în Chile, oamenii își caută animalele de companie după incendiul devastator

O nouă dramă în Chile, oamenii își caută animalele de companie după incendiul devastator. Printre munții de moloz și mașini arse, după incendiile care au ucis peste 120 de oameni în Chile, rătăcesc câini și pisici, pe străzile acoperite de cenușă

O nouă dramă în Chile, iubitorii de animale își caută cu disperare micii parteneri

Iubitorii de animale își caută cu disperare micii parteneri, iar veterinarii fac tot ce pot ca să le salveze, transmite Reuters

Imaginea este una dezolantă, unii câini schiaună în spatele porților unde au ars casele stăpânilor, alții așteaptă pe străzi cu speranță, iar alții se hrănesc cu mâncarea lăsată de oameni pe străzi, pentru ei.

Christopher Romero, în vârstă de 22 de ani, era plecat să cumpere alimente când flăcările i-au cuprins casa din Vina del Mar, vineri. El spune că tatăl său a reușit să-și pună familia în siguranță, dar cei doi câini ai lor, Black și Kiara, au fugit în noapte.

Romero și familia sa s-au întors în cele din urmă acasă, duminică, pentru a curăța locul de dărâmături și pentru a-și căuta animalele de companie, dar nu au avut noroc. Apoi vecinii le-au spus că este un câine de rasă Akita care zace nemișcat într-o râpă, ars.

„Am verificat și era negru, părea carbonizat”, a spus Romero. „Trăia, însă nu putea să meargă, era speriat, în stare de șoc, și nu a lăsat pe nimeni să se apropie de el”.

Mai mulți vecini au venit apoi să-l ajute pe Romero să-l ia pe Black și să-l ducă la clinica veterinară a Universității Americii din Vina del Mar, care tratează animalele de companie rănite în incendiile de vegetație.

Lui Black i s-au administrat analgezice, injecții și arsurile și rănile i-au fost curățate înainte de a fi externat.

Aici Remero la gasit si pe Kiara, celălalt câine al lui și partenerul lui Black, este unul dintre ei.

Peste 100 de câini, pisici și iepuri tratați la clinica Universității Americii din Vina del Mar

Directorul veterinar al universității, Nicolas Escobar, a declarat că la clinică au ajuns mai mult de 100 de câini, pisici și iepuri, de vineri când s-au extins incendiile, le-au fost tratate arsurile, li s-a pus oxigen și unii dintre aceștia au fost salvați.

Escobar a spus că clinica a tratat animale de companie și în timpul altor incendii, dar focul de acum, cel mai mare dezastru natural din Chile din ultimii ani, nu a semănat cu nimic din ce a văzut vreodată.

„Aceasta este o tragedie mult mai mare. Nu am văzut niciodată o situație atât de complicată”, a spus Escobar, adăugând că mulți dintre studenții săi și-au pierdut casele în urma incendiilor.

 

O mare problemă este și identificarea și găsirea proprietarilor micilor animale. Escobar a spus că clinica a ajutat și la depistarea proprietarilor de animale de companie pierdute, prin intermediul rețelelor sociale sau prin scanarea microcipurilor.

Escobar a spus că au reușit să reunească câteva animale de companie, dar multe altele rămân dispărute.