Categories: Lumea animalelor

Noi amenzi pentru cei care „se pun” cu hingherii ASPA

Coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu, scos din tolbă noi proiecte! Majoritatea implică amenzi, costuri şi taxe.Unul dintre proiecte are în vedere amendarea persoanelor care obstrucţionează activitatea de ecarisaj, după ce municipalitatea a constatat că există, în fiecare zi, 4 apeluri la 112, în medie, prin care sunt reclamate violenţe asupra echipelor de ecarisaj sau piedici puse acestora.Răzvan Băncescu a precizat că va propune ca amenzile să fie situate între 3.000 şi 4.000 de lei, însă valoarea sancţiunilor poate suferi modificări până la aprobarea proiectelor. Noile prevederi care vor fi propuse au în vedere şi stabilirea unei taxe pentru adopţia la distanţă, dar şi a uneia pentru revendicarea animalelor cu stăpân capturaţi pe domeniul public, interzicerea animalelor fără deţinător pe domeniul public şi interzicerea accesului sau a tranzitării Capitalei cu animale neînregistrate în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS).În ceea ce priveşte taxa pentru adopţia la distanţă şi cea de revendicare, coordonatorul de proiect al ASPA a precizat că va propune ca să fie de aproximativ de 300 de lei pe lună.De asemenea, Răzvan Băncescu a reiterat necesitatea interzicerii hrănirii pe spaţiul public a animalelor fără deţinător, arătând că vor fi propuse amenzi cuprinse între 3.000 şi 4.000 de lei.Sursa: Mediafax

Recent Posts

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să Iată…

11 ore ago

Beneficiile utilizarii unui purificator de aer cu filtru HEPA în prezența animalelor

Toți oamenii își iubesc animalele de companie. Cumpără cea mai bună hrană, se laudă chiar…

12 ore ago

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

4 zile ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

6 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

o săptămână ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

o săptămână ago

Parteneri