Sari la conținut
Home » Noi acuze grave legate de padocul primariei din Botosani! De la vanzarea hranei cainilor, pana la eutanasierea acestora pentru vanzarea blanii!!

Noi acuze grave legate de padocul primariei din Botosani! De la vanzarea hranei cainilor, pana la eutanasierea acestora pentru vanzarea blanii!!

Jurnalul de Botosani si Dorohoi publica, astazi, un articol in care se precizeaza ca, de ceva vreme, la redactie se primesc telefoane care sesizeaza faptul ca, la padocul de caini al Primariei Botosani se petrec „lucruri necinstite – in sensul ca, se fura din hrana animalelor si se vinde pe piata, se inventeaza cheltuieli ca sa se incaseze bani necuveniti, se eutanasiaza animale pentru a se valorifica blana in scop de a se obtine venituri personale” (??!!)caine padoc„Este aproape imposibil de verificat realitatea afirmatiilor in conditiile in care accesul presei la padocuri este blocat. Totusi am reusit sa adun cateva informatii interesante. Hrana la acesti caini este procurata din doua surse: din banii alocati pentru padoc si din sponsorizari. Indiferent de sursa financiara, hrana se procura de la un distribuitor din Constanta, ambalata in saci de plastic in greutate de 10 kg si se numeste Rocky-Dog. Mi s-a spus ca o astfel de hrana nu se gaseste in comert pentru ca ea are drept destinatie hrana cainilor comunitari. Un sac cu astfel de hrana costa pana la 60 lei/buc. O sursa mi-a spus ca hrana de la padocuri este trecuta noaptea peste gard si preluata de un lucrator de la groapa de gunoi a Urban Serv-ului pe numele de Voroneanu. Acesta ar vinde hrana cu 10 lei sacul prin Tulbureni si in alte locatii. Cetateni din Tulbureni mi-au confirmat ca prin satul lor este unul Voroneanu care vinde hrana pentru caini, dar ei nu stiu de unde o aduce. Am si fotografiat un sac cu astfel de hrana pe care posesorul mi-a spus ca a platit 10 lei. Acest Voroneanu are o vilisoara in Tulbureni, de unde se poate trage concluzia ca, daca esti „baiat destept” iti faci vila si daca lucrezi la groapa de gunoi a orasului. Voroneanu vinde hrana din portbagajul unei masini rosii, un Volkswagen. Nestiind cine sunt, un satean mi-a dat si numarul de telefon la care pot face comanda daca vreau astfel de hrana.Tot pe surse am aflat ca, bugetul alocat de Primaria Botosani la padocuri este de 150 mii euro anual, adica aproape 700 mii lei. Se pare ca acest buget este papat de catre medicul veterinar care intocmeste fel de fel de situatii de tratamente la animale, tratamente care ar fi numai scriptice, dar care se deconteaza. (…)Mai ciudat mi se pare ca, daca toate aceste mismasuri au loc in realitate – de ce reprezentantii Asociatiei ADOR (asociatie pentru protectia animalelor – n.n.) n-au descoperit afacerile ilegale sau, daca le-au descoperit – de ce tac si se fac complici? Poate ca Dana Andrisan, reprezentanta ADOR, citind aceste randuri, va avea ceva de spus in spatiul public. De ce or fi tacand si cei care sponsorizeaza padocurile cu hrana pentru caini, iar hrana este valorificata de catre ingrijitori in interes personal? (…)”, arata sursa citata, sub semnatura lui Adrian Marcu.Pentru cine nu mai stie, amintim ca, in urma cu patru ani, doar 10 catei au scapat cu viata din padocul botosanean, dupa ce alti 230 de caini au fost omorati din ordinul veterinarului, care a sustinut, la acea vreme, ca animalele sufereau de jogodie. Voluntarii Asociatiei ADOR acuza, atunci, primaria ca a ucis cainii fara motiv, iar o comisie a Politiei Animalelor din Bucuresti, care s-a deplasat la Botosani, chiar a depus si o plangere penala impotriva medicului veterinar care a dispus eutanasierea cainilor.Catelusii care au scapat macelului au fost gasiti in afara padocului, pe un teren din apropiere, si probabil au scapat cu viata, pentru ca au reusit sa evadeze…P.S. Va rugam daca aveti informatii suplimentare despre situatia de la Botosani, sa ne scrieti. In acelasi timp, asteptam reactiile autoritatii locale acuzate, dar si a celor de la Asociatia ADOR!