Lacrimam deseori la povestile spuse de cei de peste hotare. Dar asta nu inseamna ca la noi nu se intampla lucruri bune sau ca romanii nu au un suflet cald si iubitor atunci cand vine vorba de necuvantatoare. Afla povestea lui Frip!Aceasta poveste ne-a fost relatata de cititoarea noastra, Izabela Tunde Bitay. „Independent şi încăpăţânat, dar atât de afectuos… Aşa a fost Frip, vizsla maghiară pe care am primit-o în dar atunci când eram doar o adolescentă.vizsla_maghiara_b_11Fiind câine de vânătoare, Frip a fost un cercetaş rebel şi extrem de curios. Nu lăsa nimic necercetat, nestudiat şi nemarcat! Pui fiind, a ros tot ce se putea roade şi îmi amintesc că, odată, mi-au trebuit cam 40 de minute să-l extrag dintre arcurile canapelei în care săpase vreme de vreo 7-8 ore, cât rămăsese singur! Mai târziu, maturizandu-se, pasiunea lui cea mai mare au devenit… căţeluşele!Apoi a venit şi vremea când Frip, mai în vârstă şi mai înţelept, a schimbat macazul, convertindu-se dintr-un Don Juan de nestăpânit, în cea mai eficientă dădacă patrupedă.S-a întâmplat atunci când a venit pe lume fiul meu. De îndată ce am ajuns acasă de la maternitate, Frip s-a instalat în locul din care cu greu reuşeai să-l mai urneşti: sub patul bebeluşului. Orice scâncet al băiatului îl făcea să reacţioneze, dacă nu eram în cameră, venea şi mă lătra într-un fel anume, pe o tonalitate joasă, parcă de părinte dojenitor. Nu mai exista plimbare fără caruciorul supravegheat de Frip, care cu greu se dezlipea câteva minute de noi ca să dea o raită printre tufe şi copaci. Când o persoană străină se apleca spre copilul din cărucior, Frip se ridica încet cu labele din faţă sprijinite de margine şi nu-şi dezlipea privirea de la „intrus”.vizsla01Frip l-a însoţit pe fiul meu atunci când a învăţat să meargă, nedezlipindu-se de el atunci când a început să exploreze singur universul nostru domestic şi a fost primul lui prieten… Mai târziu s-au jucat împreună, iar bunul, blândul nostru Frip i-a permis băieţelului să-l muşte de nas atunci când avea doar opt dinţi, fără să protesteze, i-a dat voie să-l tragă de coadă, să-i lege labele de piciorul mesei, să-l gâdile, să-i sufle cu trompeta în urechi, să-l folosească pe post de tobă. Nimic nu era prea mult pentru Frip atunci când venea vorba de băiatul meu. Anii au trecut, fiul meu a mers la grădiniţă, iar Frip a devenit un senior domol şi calculat: nu s-a revoltat că micuţul şi-a început viaţa socială, ci a învăţat să-l aştepte răbdător să se întoarcă acasă. Ce hârjoană se încingea atunci în fiecare după-amiază!Cred cu tărie ca Frip a avut un rol-cheie în educaţia fiului meu: copilul a învăţat de la animal să iubească şi să dăruiască necondiţionat, din tot sufletul!”   

Citește și: