Lumea animalelor

Metodă inedită de combatare a COVID-19. ”Leacul” miraculos cu care se tratează credincioșii hinduși

Metodă inedită de combatare COVID-19. In plină pandemie de coronavirus, credincioșii hinduși încearcă să se protejeze de  acest virusul misterios din China care se răspândeşte îngrijorător şi face noi victime.Purtând haine de culoarea şofranului, membrii şi susţinătorii grupului All India Hindu Mahasabha au participat la un ritual în cadrul căruia au cântat imnuri şi au băut urină de vacă din cupe de lut, informează AFP.Numeroşi hinduşi consideră vacile animale sacre şi au răspândit în ultimii ani teorii potrivit cărora urina acestui animal rumegător are virtuţi terapeutice.

Metodă inedită de combatare a COVID-19: Orice persoană care bea urină de vacă va fi tratată şi protejată

„Orice persoană care bea urină de vacă va fi tratată şi protejată”, a declarat Hari Shankar Kumar, unul dintre participanţii la petrecere, în timp ce servea „leacul” miraculos.Oamenii de ştiinţă şi guvernele ţărilor în care s-a răspândit pandemia subliniază însă că nu există niciun vaccin sau medicament care să poată proteja oamenii de noul coronavirus, soldat până în prezent peste 6.000 decese la nivel mondial.„Ne-am adunat aici şi ne-am rugat pentru pacea mondială şi vom face o ofrandă coronavirusului pentru a-l potoli”, a declarat liderul grupului grupului, Chakrapani Maharaj, înainte de a lua o duşcă de urină de vacă.Unii membri ai partidului naţionalist hindus al premierului Narendra Modi au afirmat la rândul lor că urina de vacă are virtuţi terapeutice, putând chiar vindeca cancerul.Mai mult, un deputat al Bharatiya Janata Party, al premierului Modi, a afirmat că urina şi balega de vacă ar putea trata Covid-19, potrivit Agerpres.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL