Lumea animalelor

Meduzele mortale Irukandji ar putea invada coasta de est a Australiei

O specie de meduză mică, dar mortală își mută „încet, dar sigur” habitatul către sudul coastei estice a Australiei pe măsură ce temperatura oceanelor crește, a avertizat un expert din această țară, informează DPA.Meduza Irukandji, aproape invizibilă, dar cu potențial letal, are un corp de doar un centimetru și tentacule de până la un metru lungime. Ea trăiește în mod normal în apele calde din apropiere de Cairns, însă în doar câțiva ani ar putea invada zona plajelor foarte populate de pe Sunshine Coast, la peste o mie de kilometri distanță către sud, potrivit lui Jamie Seymour, profesor asociat la Universitatea James Cook. „Am constatat o creștere de unul până la două grade a temperaturii apelor din apropierea sudului coastei (estice – n.r.), iar viețuitoarele se mută în concordanță cu acest fenomen”, a declarat Seymour.Săptămâna aceasta, patru persoane au fost spitalizate și se află în stare stabilă după ce au fost înțepate de meduza Irukandji în apropiere de insula Fraser Island, în nordul Sunshine Coast, conform ABC.În istoria recentă a Australiei, s-au înregistrat două decese cauzate de această meduză, însă zeci de persoane sunt spitalizate anual, a precizat biologul.Seymour, care a fost la rândul său înțepat de mai multe ori, a declarat că durerea este îngrozitoare și durează circa 12 ore. Aceasta poate fi însoțită de senzația de vomă, de greață și crampe digestive și se poate ajunge la atac de cord în cazul persoanelor în vârstă sau a celor mai sensibile.Înotătorii au fost sfătuiți să poarte costume complete pentru scufundări, rezistente la înțepături, în zona Marii Bariere de Corali, în apropiere de Cairns și în apele din nordul Queensland. 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL