Categories: Lumea animalelor

Lili și-a bucurat stăpâna zilnic, dar aceasta a făcut un gest incredibil

Lili și-a bucurat stăpâna zilnic, dar aceasta a făcut un GEST INEXPLICABIL. Proprietarii unui hotel pentru animale din Cluj-Napoca au postat un mesaj pe pagina lor de socializare prin care anunță că Lili, o cățelușă de 3 ani, își caută o nouă familie.

Patrupedul a fost abandonat în urmă cu trei luni de către stăpâna sa, un cunoscut medic, la hotelul pentru animale.În ciuda eforturilor de a lua legătura cu stăpâna, proprietarii hotelului spun că femeia nu a putut fi contactată și sunt în căutarea unei noi familii pentru Lili.

”Dorim să v-o prezentăm pe Lili, o cățelușă în vârstă de 3 ani de zile, energică, iubitoare și sociabilă care este în căutarea unei familii.Cu tristete vă spunem că Lili a fost abandonată la hotel de către stăpâna ei. În ultimele 3 luni de zile am încercat să o contactăm în numeroase rânduri, atât personal, cât și la cabinet, dar fără niciun succes.

Inițial ne-am gândit că s-a întamplat ceva, dar într-un final am aflat că pur și simplu nu o mai interesează soarta cățelului și că în tot acest timp ne-a ignorat orice încercare de comunicare.

Lăsând la o parte cazarea neplătită, noi ne dorim să îi găsim o casă nouă și o familie iubitoare lui Lili, iar conform regulamentului de ordine interioară a hotelului, avem toate drepturile legale să începem demersurile în aceasta direcție.

Lili are carnetul de sănătate cu toate vaccinurile la zi și sperăm ca împreună să îi găsim familia pe care o merită”, este anunțul făcut de proprietarii hotelului de animale.

 

 

Recent Posts

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

2 ore ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

5 ore ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

5 ore ago

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

4 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

4 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

o lună ago

Parteneri