Legătura suprinzătoare dintre feline şi o boala mintală

Publicatia The Independent informeaza ca potrivit unui studiu publicat în revista Schizophrenia Research s-a constatat că deţinerea unei feline este un „element mult mai des întâlnit“ în cazul familiilor în cadrul cărora un copil este diagnosticat  cu „schizofrenie sau altă boală mintală gravă“. Felinele fiind suspectate că ar fi cauza acestei incidențe.Interesant a fost ca studiul a fost realizat prin prelucrarea unor chestionare neutilizate, datând din 1982, completate de 2.125 de familii. Chestionarele au fost emise de Institutul Naţional de Boli Mintale din Statele Unite ale Americii, iar cercetătorii au descoperit că 50,6% dintre persoanele care s-au îmbolnăvit de schzofrenie au deţinut o pisică în copilărie.Circa 1% dintre oameni se îmbolnăvesc de schizofrenie, iar maladia este diagnosticată în general când pacientul are între 15 şi 35 de ani, potrivit datelor Sitemului Naţional de Sănătate din Marea Britanie.Schizofrenia este o boală mintală care poate cauza halucinaţii, deliruri şi modificări comportamentale.Studiul are o relevanță sporită deoarece rezultatele acestuia sunt similare celor alte altor cercetări efectuate în anii 1990, potrivit articolului publicat în Schizophrenia Research. Deşi ocurenţa cazurilor de schzofrenie în cadrul datelor anelaizate de savanţi pentru studiul amintit este mică, cercetătorii vor încerca să afle de ce există această legătură între deţinerea unei pisici şi maladie. Savanţii cred că Toxoplasma gondii, un parazit unicelular care trăieşte în organismul unor pisici, ar putea fi cauza.„Toxoplasma gondii ajunge în creier şi formează chisturi microscopice. Credem că se activează mai târziu, în adolescenţă, şi cauzează boala, probabil prin afectarea neurotransmiţătorilor“, a declarat E. Fuller Torrey, cercetător la Stanley Medical Research Institute.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL