Lumea animalelor

Legătura dintre stres și animalul de companie. Un bărbat a revoltat lumea împotriva lui

Bull Terrierul este un câne excelent pază, dar Maxie abia se mai ținea pe picioare când fost salvat de la moarte de un agent al poliției pentru Protecția Animalelor din Marea Britanie.Cățelul a fost găsit într-o stare critică, cântărind doar 11 kilograme, în loc de 18, cu coastele la vedere și atât de slăbit încât nu mai putea să meargă, potrivit ITV.com.Trupul lui Maxie era foarte slăbit, nu mai avea mușchi la picioare, au declarat în fața judecătorilor veterinarii care s-au ocupat de animal.Rachel Leafe, inspectorul RSPCA care l-a găsit pe Maxie, a declarat că acesta era la un pas de moarte.”Când l-am dus la veterinar a trebuit să ne oprim pe drum de multe ori, pentru că pur și simplu nu putea să meargă. Arăta ca un schelet cu blană. Avea o gheară crescută, care îi străpunsese una dintre pernuțe. Cred că a fost incredibil de dureros pentru el”.Shaun Musson, în vîrstă de 25 de ani, stăpânul patrupedului, a declarat că nu a mai avut timp să se ocupe de Maxie, după ce a început să lucreze 40 de ore pe săptămână și era foarte stresat la serviciu.Așadar, justificarea bărbatului nu i-a convins pe judecători,aceștia i-au interzis lui Shaun să mai aibă animale timp de 10 ani și l-au condamnat la 12 săptămâni de închisoare cu suspendare. El a fost obligat să plătească 300 de lire sterline, costurile pentru tratamentul animalului.Maxie a fost salvat și se află acum în grija medicilor veterinari.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago