Lumea animalelor

Legat pe un pod și abandonat, un câine își aștepta neputincios sfârșitul!

Legat pe un pod și abandonat, un câine își aștepta neputincios sfârșitul!

Voluntarii au decis să intervină imediat pentru salvarea bietului câine abandonat!

Un apel anonim anunța o situație cu totul emoționantă, marcată de prezența unui câine abandonat pe un pod. Se pare că patrupedul fusese lăsat intenționat în locul respectiv, iar totul se putea sfârși extrem de grav pentru el, frânghia cu care a fost legat fiind scurtă și sufocantă.

câine

Spre norocul lui, ajutorul sosise exact la timp, iar câinele părea să simtă asta. În ciuda a tot ceea ce îndurase până atunci, patrupedul era neaşteptat de fericit să vadă un om care îi doreşte binele.

Chiar dacă tot un om i-a făcut un asemenea gest lipsit de inimă, el nu și-a pierdut încrederea complet, fiind convins că de această dată oamenii îi vor doar binele.

Câinelui i s-a oferit o porţie de mâncare pe săturate şi îndeajuns de mult timp pentru a se juca pe iarbă.

câine

Lucrurile ar fi putut să se încheie în mod nefericit pentru bietul câine, în schimb, a primit o nouă şansă la viaţă.

Videoclipul de mai jos prezintă operațiunea de salvare a patrupedului adorabil, care se poate bucura acum de o nouă viață lipsită de griji, alături de persoane care îi oferă atenția și dragostea pe care o merită!

Recent Posts

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să Iată…

7 ore ago

Beneficiile utilizarii unui purificator de aer cu filtru HEPA în prezența animalelor

Toți oamenii își iubesc animalele de companie. Cumpără cea mai bună hrană, se laudă chiar…

8 ore ago

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

4 zile ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

6 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

o săptămână ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

o săptămână ago

Parteneri