Una dintre cele mai grele meserii este cea de veterinar. Asta pentru că animalele nu au gură să spună ce le doare. Dar și pentru că veterinarii sunt, în general, iubitori de animale și nu pot rămâne indiferenți la suferința necuvântătoarelor. Așa a luat naștere această rubrică, ”Jurnal de veterinar”, în care veți găsi povești reale, întâmplări petrecute în cabinetul unuia dintre cei mai dedicați ”reparatori de animăluțe”, Dr. Alexandra Mladin.

Citește și:

„Am plecat spre muncă. Mi-am pus căștile în urechi, câinele meu, Rolly, mă însoțește la cabinet, mergând agale pe lângă mine, oprindu-se din când în când să mai adulmece câte o frunză. O să fie o zi liniștită, mi-am spus în gând. Nu apuc să-mi duc la capăt gândul optimist că telefonul începe să sune. Ciudat… E Geo, unul dintre asistenții de la cabinet. Trebuia să fie la facultate la ora aia. Răspund și nu înțeleg nimic din ce spunea. Vorbea repede, agitat. Am prins doar câteva cuvinte:-Vino repde, Bobița moare!Am grăbit pasul imediat și mă întrebam cine Bobița. Ajung mai repede ca niciodată la cabinet și în fața mea, pe masă, o imagine oribilă. Una pe care am văzut-o de multe ori, dar cu care nu pot să mă obișnuiesc. O cățelușă de talie medie, pufoasă, cu boticul albit de vreme. Nu se ținea pe picioare, tremura și avea privirea fixă. Se vedea că e în chinuri groaznice. Nu reacționa la niciun stimul, era în stare de șoc. Am început examinarea rapid, am recoltat probe pentru analize, i-am administrat o doză șoc de medicamente, dar nu a funcționat. Nimic nu părea să funcționeze!Analizele de laborator au ieșit, iar rezultatul a fost sumbru: intoxicație cu stricnină, otravă pentru șobolani. Șansele de supraviețuire sunt foarte mici în acest caz.Ne-am mobilizat toți cei din cabinet, ne roteam în jurul ei și… încercam.Orice sursă de lumină, orice zgomot o făcea să aibă o nouă criză. Geo, colegul meu, șoptea, mângâind-o pe cap, ”o să scape, nu-i așa? Nu se poate să moară, nu acum, nu în felul ăsta. Am crescut împreună”. Mă cutremurau cuvintele lui, reușind cumva să înțeleg sentimenul pe care îl avea. Și știam că șansele sunt foarte mici… Dar nu puteam să renunțăm la ea.Am reușit să o stabilizăm și au urmat zile de coșmar. Dar după câteva zile, când noi începusem să credem că se apropie sfârșitul acestei oribile povești, crizele s-au rărit. Bobița a început să miște ochii, urmărindu-ne cu privirea, apoi a învățat din nou să se întoarcă de pe o parte pe alta, să bea apă, să mănânce din palmă. Ziua în care s-a ridicat în picioare ne-a impresionat pe toți, parcă zâmbea și zicea ”vedeți? Am învins!”. Am reușit împreună, suflet drag…Dr. Alexandra Mladincontact : [email protected] ; 0761 66 44 34Intoxicația cu stricnină (otravă de șobolani)Stricnina este un alcaloid din grupa Venena, care a fost folosit ca raticid şi pentru distrugerea animalelor dăunătoare. Intoxicaţia cu stricnină evoluează supraacut, mai rar acut. Primele semne apar după câteva minute de la expunere şi constau din anxietate, agitaţie.Apoi apare rigiditatea musculară la nivelul gâtului şi feţei (spasme), după care se declanşează crize care cuprind întreaga musculatură, animalul luând aspectul de „animal de lemn”.Contracţiile muşchilor respiratori fac ca respiraţia să fie superficială, apărând insuficienţa respiratorie.Criza durează circa 1 minut. După criză urmează 10-15 minute de relaxare, după care survine o altă criză.Cauza morţii o constituie asfixia mecanică datorată spasmului muşchilor respiratori şi ai glotei (cauza principală), inhibiţia centrilor respiratori bulbari, epuizarea şi paralizia.

Citește și: