Lumea animalelor

Joe Biden, iubitor declarat al animalelor de companie! Câinii care se vor bucura de peluza de la Casa Albă

Joe Biden, iubitor declarat al animalelor de companie! Câinii care se vor bucura de peluza de la Casa Albă.

Joe Biden, iubitor declarat al animalelor de companie!

Un punct important al campaniei sale electorale, Joe Biden a declarat că își va aduce câinii cu el la Casa Albă, în cazul în care ar câștiga alegerile, iar după victoria istorică împotriva lui Donald Trump, acesta s-a ținut de cuvânt.

”Let’s put dogs back in the White House” fost unul dintre mesajele lui Joe Biden, iar mesajul venea în contextul în care Donald Trump a lăsat să se înțeleagă că ar arăta ridicol dacă ar intra în Casa Albă însoțit de un câine. Cât timp acesta a fost președinte, nu a avut animale de companie la Casa Albă.

Major și Champ sunt cei doi câini ai cuplului prezidențial!

Joe și Jill Biden au doi câini din rasa dog german, pe Major și Champ.

Major va marca și o premieră la Casa Albă. El este un câine adoptat și astfel va fi primul câine adoptat ce va locui în Casa Albă. Biden l-a luat în foster pe Major în urmă cu doi ani, apoi l-a adoptat de la Delaware Humane Association.

În 2008, când Joe Biden era vicepreședinte, Champ a fost luat de familia Biden și a locuit la Casa Albă. Acum, îl va învăța cu viața de capitală și pe Major.

Joe Biden a reușit să atragă numeroase voturi și datorită iubitorilor de animale din Statele Unite ale Americii, el fiind la rândul lui, unul dintre ei.

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

4 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL