Lumea animalelor

Iubirea ascunsă a lui Dorel Vișan: „Orice vrei să ai trebuie să iubești”

Ajuns la venerabila vârsta de 83 de ani, celebrul actor Dorel Vişan fost nevoit să se retragă de pe scenă din cauza pandemiei de coronavirus. Actorul locuiește momentan în apropierea Clujului, alături de ființele dragi de care are mare grijă.

Dacă crești un cățel sau o oaie sau un iepure, dacă nu le iubești nu se fac cum trebuie

„Aici m-am născut din nou, pentru că în satul unde au stat părinții mei stă o cumnată și nu am vrut să mă duc acolo că era și drumul mai rău și mai departe. Am venit pentru stupi aici. Orice vrei să ai trebuie să iubești. Dacă crești un cățel sau o oaie sau un iepure, dacă nu le iubești nu se fac cum trebuie. Iar lucrul acesta cu pământul are un sens cosmic. De aia se lucrează cu mâna. Uite, mâinile mele sunt de țăran”, a mărturisit marele actor român.

În același interviu, Dorel Vișan a vorbit și despre problemele cu care se confruntă în acest moment teatrul.

Teatrul nu se face online, este o artă nemijlocită

„Am ajuns la o concluzie foarte tristă. Nu mai am nici cui da un telefon. Colegii mei nu mai sunt. Prietenii au pierit şi ei. Eu însumi mă caut tot mai rar. Nu mai ştim unde mergem şi de unde venim. E trist ce se întâmplă. Mă doare sufletul când văd cum moare teatrul. Teatrul nu se face online, este o artă nemijlocită. Trebuie să vezi actorul cum respiră, cum îşi schimbă faţa…”, a mărturisit Dorel Vișan în exclusivitate pentru Antena3.

Recent Posts

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să Iată…

11 ore ago

Beneficiile utilizarii unui purificator de aer cu filtru HEPA în prezența animalelor

Toți oamenii își iubesc animalele de companie. Cumpără cea mai bună hrană, se laudă chiar…

12 ore ago

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

4 zile ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

6 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

o săptămână ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

o săptămână ago

Parteneri