Sari la conținut
Home » În vacanță cu câinele? Ce trebuie să știi

În vacanță cu câinele? Ce trebuie să știi

Ai plecat în vacanță cu câinele? Îți prezentăm câteva sfaturi utile pe care specialiștii și cei care merg deja în vacanță cu câinele le știu. O vacanță este binemeritată nu doar pentru dumneavoastră ci și pentru cel mai bun prieten, câinele, care abia așteaptă să se joace în voie. Înainte de a pleca însă, trebuie să aveți grijă de mai multe aspecte legate de micul patruped.

Sfaturi când mergi în vacanță cu câine

  • Nu uitați carnetul de sănătate acasă, mai ales dacă prietenul dumneavoastră urmează vreun tratament.
  • Specialiștii spun că unul dintre cele mai importante lucruri atunci când plecați cu câinele în vacanță este să-i asigurați un loc sigur în care să se simtă comod când călătorește. Nu lăsați câinele închis în mașină atunci când este cald, când soarele poate să supraâncălzească interiorul mașinii
  • Faceți pauze întrucât pentru acesta călătoria poate fi stresantă. Luați un recipient cu apă pentru patruped
  • Pentru a-l ține ocupat, dar mai ales relaxat, nu uitați să luați cu dumneavoastră jucăriile preferate ale câinelui dar și păturile sale în care se simte bine.
  • Nu în ultimul rând, luați cu dumneavoastră mâncarea pe care o consumă în mod frecvent. O schimbare de dietă poate să nu îi fie pe plac.

Pașaport pentru plecarea în străinătate

  • Dacă hotărâți să plecați în străinătate, câinele are nevoie să fie vaccinat împotria rabiei cu trei săptămâni înainte de plecare dar și de un pașaport eliberat de medicul veterinar, în care vor fi trecute toate informațiile medicale necesare.