Lumea animalelor

Imagini spectaculoase cu „Marele Alb”

Un realizator de filme din Australia care filma sub apă la doar câțiva metri de țărm a avut parte de o întâlnire neașteptată, atunci când rechinul masiv din specia Marele Alb de 4,5 metri a trecut pe lângă el de mai multe ori, potrivit DPA, preluată de Agerpres.Realizatorul Ash Gibb a declarat pentru postul național ABC că filma un pește în Lucky Bay, la circa 60 km de orașul Esperance din vestul Australiei, când a simțit o atingere din spate.”Imediat am văzut un Mare Alb apărând în imagine”, a povestit el. În înregistrarea video postată pe YouTube se vede cum rechinul pare să-l urmărească îndeaproape pe Gibb, deplasându-se în jurul lui de câteva ori, retrăgându-se de două ori și apoi întorcându-se brusc și îndreptându-se direct spre el, pentru a se opri în cele din urmă foarte aproape de bărbat.https://www.youtube.com/watch?v=RG0KGk7WKDU”La început am fost destul de încântat. Mi-am spus că e grozav, că pentru asta am venit. Cel mai important pentru mine a fost să mă concentrez asupra modului în care respiram. Nu voiam să arăt că eram speriat”, a spus el.”Mi-am reamintit de convingerea mea în privința rechinilor, care este că ei nu atacă oamenii în mod deliberat. Noi nu suntem hrana lor. Cred că asta este ceea ce m-a făcut să rezist unei situații foarte tensionate, pentru că a fost ceva foarte intens”, a povestit realizatorul australian.”Deși mi-am dorit să fac asta, a fost o situație foarte solicitantă. Eram acolo să filmez. Am avut această ocazie. Șansele ca acest lucru să se întâmple sunt de unu la un milion, așa că m-am folosit de această oportunitate și am făcut tot posibilul pentru a nu-mi tremura mâinile și a filma totul”, a mărturisit Ash Gibb.

Recent Posts

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

6 ore ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

2 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

4 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

4 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

4 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

o săptămână ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL