Sari la conținut
Home » Hipism: Pista de trap a Hipodromului Ploiești a fost omologată

Hipism: Pista de trap a Hipodromului Ploiești a fost omologată

Pista de trap a Hipodromului Ploiești a fost omologată de o comisie formată din reprezentanți ai CSM Ploiești, ai Agenției Naționale de Zootehnie, ai crescătorilor de cai atât de stat, cât și din mediul privat, precum și ai constructorului, potrivit site-ului clubului prahovean.După ce s-au făcut măsurătorile de rigoare și s-a verificat calitatea pistei, comisia a stabilit că ”pista îndeplinește condițiile dimensionale de desfășurare a curselor de trap în parametri optimi, urmând a fi marcate linia de sosire, poziționați stâlpii de plecare și stâlpii de distanță”.După ce vor fi îndeplinite și aceste din urmă condiții, se va putea considera că pista Hipodromului Ploiești este omologată pentru desfășurarea curselor.Hipodromul Ploiești a fost modernizat și extins în cadrul unui proiect început cu fonduri europene a cărui valoare totală a fost de peste 13 milioane de euro, iar la începutul lunii primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, afirma că nu pista poate fi omologată, pentru că în România nu există instituții specializate în acest sens.