Lumea animalelor

Au nevoie de un STĂPÂN. Tu poți fi unul I VIDEO

Au nevoie de un stăpân. Dean și Dale înca își așteaptă familiile adoptiveDean&Dale sunt cei doi cățeluși lăsați în voia soriţii pe un teren îngrădit cu care v-am făcut cunoștință în luna Martie. Acum, după ce au fost salvați de Asociatia Pieces of Heaven, organizație non-profit fondată în scopul ajutorării animalelor fară stăpân, cei doi se bucură în sfârșit de o viață lipsită de griji, teamă și pericole. Dar tot ce le mai lipsește ceva, o familie adoptiva la fel de minunată ca ei! ”Sunt adorabili, cuminți și abia așteaptă să aiba și ei omul lor iubitor și bun!”Vă reamintim povestea celor doi cățeluși: ”Nu ştim dacă mama lor fost abandonată sau doar ei au fost părăsiţi de un om fără suflet, cert este că acum sunt singuri pe lume şi au mare nevoie de ajutorul nostru pentru a putea descoperi că viaţă poate fi şi frumoasă, plină de iubire, lipsită de teamă şi durere.Cei doi pui se află pe un teren îngrădit de unde încă pot ieşi cu uşurinţă pe sub gard iar gardul da direct într-o şosea intens circulată cu mare viteză. Viaţă lor este în mare pericol. Puiuţii ăştia merită o altă şansă iar noi cu ajutorul vostru vrem să îi salvăm şi să le oferim o viaţă minunată!Dean şi Dale au aproximativ 2 luni acum şi cu siguranţă sunt singuri acolo de 3-4 săptămâni. Se tem puţin de oameni şi nu cunosc bucuria şi plăcerea unei mângâieri însă asta o să se schimbe în curând, le-am promis asta astăzi când i-am vizitat pentru a le lasă mâncare, apă şi a-i deparazita. Sunt trişti şi preferă să stea ascunşi, experienţele cu oamenii le-au pricinuit multă suferinţă până acum, deşi sunt foarte mici. Nu ştim dacă va puteţi imagina intensitatea sentimentelor pe care le percep nişte puiuţi de o luna atunci când sunt despărţiţi de mama care le oferea siguranţă, hrană şi iubire pentru a fi lăsaţi singuri pe lume, fără hrană, mâncare, iubirea sau adăpost”.Dacă v-aţi îndrăgostit de Dale și Dean şidoriți să-i adoptaţi, trimiteţi un mesaj celor de la Pieces of Heaven.

Recent Posts

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă. Cei care au pisici nu…

2 săptămâni ago

Godzilla din Thailanda murit. Care este motivul decesului macacului

Godzilla din Thailanda a murit. Care este motivul decesului macacului. La vârsta de șase ani,…

3 săptămâni ago

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor demonstrează că animalele au abilități asemănătoare cu cele ale…

3 săptămâni ago

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…

3 săptămâni ago

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…

3 săptămâni ago

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…

3 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL