Sari la conținut
Home » Gorila estică – cea mai mare gorilă din lume, la un pas de dispariție

Gorila estică – cea mai mare gorilă din lume, la un pas de dispariție

Cea mai mare gorilă din lume este la un pas de dispariție, victimă a unei creșteri a braconajului în Republica Democrată Congo, care a propulsat-o zilele trecute, în rândul speciilor „critic periclitate” la nivel mondial, relatează AFP, preluată de Agerpres.În prezent mai există doar 5.000 de exemplare de gorilă estică (Gorilla beringei), o specie maiestuoasă, care se află acum „la un pas de dispariție”, au anunțat reprezentanții Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN), aflați la Congresul internațional din Honolulu. „Vedem cum gorila estică – de care suntem strâns legați – se îndreaptă ușor către dispariție, ceea ce e realmente consternant”, a declarat Inger Andersen, directoarea generală a UICN.Războiul, vânătoarea ilegală și pierderea unei părți a habitatului au dus „la un declin catastrofal al populației sale, redusă cu peste 70% în ultimii 20 de ani”, subliniază organizația internațională într-un comunicat.Patru din cele șase specii de maimuțe antropoide sunt clasate în rândul speciilor „critic periclitate” pe lista roșie a speciilor amenințate, întocmită de UICN, inventarul cel mai complet al faunei și florei mondiale, actualizat: gorila estică, gorila vestică, urangutanul de Bornéo și urangutanul de Sumatra.Cimpanzeii și maimuțele bonobos se află și ele „în pericol” și sunt la rândul lor amenințate cu dispariția.