Din cuprinsul articolului
Găsit cu picioarele tăiate, un medic veterinar reușește să îi salveze viața unui cățel!
Un biet animal de companie a fost găsit într-o pădure din sud-vestul Rusiei, într-un chin de nedescris. Se pare că cineva i-ar fi tăiat picioarele din cruzime, un gest cu totul de neînțeles.
„Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat, unii voluntari cred că cineva i-a tăiat picioarele din cruzime”, a spus Gorcikov.
Monika a fost descoperită în decembrie 2020 în agonie într-o pădure din Krasnodar, în sud-vestul Rusiei. Apoi, în primăvara anului trecut, a fost lansată o campanie online în vederea strângerii de fonduri pentru ca Monika să aibă şansa la o viaţă nouă.
Din fericire pentru cățelușă, după două săptămâni și multă muncă și dragoste, un medic veterinar cu suflet mare a reușit să o facă din nou să meargă, în urma unei operații extrem de complicate.
„Norocul şi experienţa au jucat un rol important”, a declarat pentru AFP Serghei Gorcikov, medicul veterinar în vârstă de 33 de ani care se află în spatele acestei reuşite, la clinica „Best” din Novosibirsk, în Siberia.
Este pentru prima dată când el a efectuat un cvadruplu transplant la un câine, o intervenţie pe care a realizat-o anterior la o pisică, în 2019. Alţi aproximativ 30 de „pacienţi” ai săi au beneficiat de proteze de membre artificiale.
În decurs de o lună, grupul a strâns peste 400.000 de ruble (4.800 de euro), o sumă considerabilă în Rusia.
Potrivit medicului veterinar, se pare că oasele patrupedului vor putea să crească și să se adapteze în mod natural la proteze.
Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…
Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…
Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…
Toți oamenii își iubesc animalele de companie. Cumpără cea mai bună hrană, se laudă chiar…
Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…
Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…