Lumea animalelor

Frica față de oameni a fost învinsă de foamea prea mare! Povestea tristă a unui cățel abandonat

Frica față de oameni a fost învinsă de foamea prea mare! Povestea tristă a unui cățel abandonat.

Patrupedul și-a pierdut încrederea în oameni după ce a fost lăsat singur pe străzi!

Învățat să trăiască singur pe străzi și să lupte pentru supraviețuire, un cățeluș a fost surprins hoinărind pe străzi de către voluntarii asociației DAR Animal Rescue.

Potrivit thedodo.com, în timpul unei acțiuni de hrănire a câinilor fără stăpân, voluntarii au zărit cățelul și au încercat să îl ajute, însă acesta a fost reticent la început.

Deşi protagonistul acestor imagini era atât de flămând, s-a îndepărtat de prezenţa oamenilor, dar apoi s-a întors pentru a obţine ceva de mâncare. Pe cât de speriat era, foamea l-a adus în punctul de a-şi salva viaţa fără să fie conștient de acest lucru pe deplin, fiind abandonat de o bună bucată de vreme.

Niciunul dintre cei prezenţi nu şi-ar fi închipuit că patrupedul va fi atât de uşor de capturat. Căţelul a fost luat şi dus la maşină. Era pe cale să afle că viaţa sa petrecută pe străzi s-a terminat pentru totdeauna. A fost transportat direct la veterinar pentru un examen clinic complet, fiin denumit de către salvatori, Krispy.

Starea sa precară de sănătate se reflecta și în greutate, el ajungând să cântărească aproximativ trei kilograme, fiind într-o stare avansată de subnutriție, deshidratare și viermi la inimă.

Frica față de oameni a fost depășită la rândul ei, devenind conștient că de acum înainte, toată lumea îi vrea binele.

Din fericire pentru toată lumea, cățelul s-a refăcut extraordinar de rapid, iar acum se poate bucura de o nouă viață, fiind adoptat de o familie cu suflet mare.

Foamea nu va mai fi o problemă pentru el!

Recent Posts

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

20 de ore ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

3 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

5 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

5 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

5 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

o săptămână ago

Parteneri