Fotografia care spune cea mai impresionantă poveste din toată lumea. Amestecul de emoţii a transformat această imagine într-una memorabilă.
Dragostea pentru animalele noastre de companie nu trebuie să depindă de rasă sau inteligența acestuia. Vezi o poveste impresionantă din spatele unei fotografii despre un băiețel și cățelușii care s-au născut în ceeași zi.
Fotografia a fost realizată într-un studio foto și îl suprinde pe Brydon, fiul nou-născut al lui Kami Klingbeil.
Alaturi de el, înghesuiți în același coș, dorm nouă pui de Labrador.Așadar, micuțul Brydon și cățeii s-au nascut în aceeași zi, la doar 9 ore distanță, în aceeași familie.
Kami a născut la scurt timp după ce cățeaua ei, Delia, a adus pe lume cei nouă puiuți, iar fotografia a fost realizată după 6 zile de la nașterea lor, scrie Daily Mail.
Iar proaspăta mămică a aflat abea la spital că a devenit stăpână a nouă căței. Ideea acestei fotografii inedite i-a venit după ce i-a povestit unei prietene fotograf, Teresa Raczynski, despre amuzanta coincidență.Fotografiile realizate în acea zi au fost publicate pe pagina de Facebook a Teresei, iar comentariile pozitive si aprecierile nu au ezitat sa apara.
Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…
O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…
De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…
Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…
Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…
O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…