Categories: Lumea animalelor

Fosile ale unei vidre de mari dimensiuni au fost descoperite în China

Descoperirea în China a rămășițelor fosilizate ale unei vidre de mari dimensiuni, care datează din preistorie, ar putea clarifica o serie de aspecte ale evoluției acestui mamifer, relatează AFP, preluată de Agerpres.Fosilele animalului, numit „Siamogale melilutra”, au fost descoperite în provincia Yunnan, din sud-vestul Chinei, potrivit ultimului număr al revistei științifice britanice „Journal of Systematic Palaeontology”. Un craniu complet, dinți, o mandibulă, precum și alte oase au fost scoase la lumina zilei.Arheologii au descoperit rămășițele animalului în 2010 într-un puț de cărbune, a precizat agenția de presă Xinhua. Ei au stabilit că mamiferul a trăit în urmă cu 6 milioane de ani, cântărea în jur de 50 kg – mult mai mult decât vidrele moderne – și era „de mărimea unui lup” actual, potrivit agenției.Descoperirea i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să reconstituie istoria evoluției mustelidelor, familia de mamifere din care fac parte în special vidrele, bursucii și nevăstuicile.”Noua descoperire permite recunoaștea unui grup rar de vidre și reprezintă ocazia de a explora raporturile între mai multe fosile enigmatice de mustelide, considerate fie bursuci, fie vidre”, notează revista.Fălcile puternice și dinții mari ai animalului serveau probabil la zdrobirea crustaceelor mari și a moluștelor de apă dulce, au declarat cercetătorii chinezi și americani implicați în studiu.

Recent Posts

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să Iată…

4 ore ago

Beneficiile utilizarii unui purificator de aer cu filtru HEPA în prezența animalelor

Toți oamenii își iubesc animalele de companie. Cumpără cea mai bună hrană, se laudă chiar…

5 ore ago

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

4 zile ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

6 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

o săptămână ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

o săptămână ago

Parteneri