E lesne de înțeles că lumea filmului s-a cutremurat de râs când a auzit această veste, cu atât mai mult cu cât internauții se întrebau dacă actorul a vrut să afle dacă patrupezii sunt sau nu copiii lui. Dar lăsând gluma la o parte, atunci când ai bani, te poți folosi de tehnologie dacă vrei să fii convins că necuvântătorul tău e rasă pură. Sau poate o poți face doar pentru amuzament. ”A fost foarte haios”, a declarat Kevin Bacon.Actorul din Apollo 13 sau X-men a declarat în presa americană că cei doi câini ai săi sunt adoptați din adăposturi și atât el cât și soția lui, Kyra Sedgwick, se întrebau mereu ce rase sunt cei doi. ”Păreau a fi de rasă, dar nu știam sigur care”, a spus Bacon. Așadar, din curiozitate, actorul achiziționat de pe internet un kit pentru recoltare de ADN pentru căței, a frecat bețișoarele de interiorul obrajilor celor doi câini și au trimis probele la laborator. Nu știm dacă a stat ca pe ace în timpul așteptării rezultatelor, cert este că medicii i-au dat vești interesante actorului:  cățelușa Lilly este o combinație de Labrador cu Bulldog American și cu Boston Terrier (?! n.r. Boston Terrier este un câine de talie medie / mică), iar celălalt câine al lor, Rocky, este o mândrețe de Staffordshire Terrier, rasă pură.

Citește și: