Lumea animalelor

Faceți cunoștință cu Edith. O cățelușă bătrână, cu răni teribile și revenirea ei spectaculoasă

Faceți cunoștință cu Edith. O cățelușă bătrână, cu răni teribile și revenirea ei spectaculoasă.Când a fost adusă la un centru pentru animale din India, cățelușa aceasta bătrână era atât de bolnavă încât salvatorii s-au întrebat oare cum de se mai putea ține pe picioare.Amețită de foame și de rănile pe care le avea, cățelușa Edith nici nu și-a dat seama că cineva dorește să o salveze. Ea a fost găsită pe o stradă aglomerată din India, evident confuză și dezorientată, dar, din fericire, un trecător a văzut-o și a sunat imediat la o asociația pentru protecția animalelor.Când salvatorii au pus o pătură peste ea, era foarte bucuroasă, parcă știa că cineva o va ajuta să-și revină din trauma suferită.După ce au adus-o la adăpost, medicii veterinari au văzut cât de adâncă și infectată era rana de pe spatele ei firav. Mai mult, era foarte deshidratată și se vedea clar că nu a mâncat de câteva zile bune. Salvatorii s-au întrebat cum de a putut să mai meargă pentru că arăta înfiorător, și, într-adevăr, după primul ei tratament, a adormit câteva zile la rând. Era un semn bun, că-și va reveni.Această cățelușă a trecut prin multe în viața ei lungă pe stradă, iar după multe săptămâni de tratament, cățelușa este de nerecunoscut.Faceți cunoștință cu Edith, frumosă și elegant astăzi, potrivit animalaidunlimited.org.

Recent Posts

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

2 ore ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

5 ore ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

5 ore ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

6 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

6 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

6 zile ago

Parteneri