Categories: Lumea animalelor

Extravaganțe sau dragoste? Ce animal de companie are o îndrăgită actriță

Extravaganțe sau dragoste? Puţine lucruri depăşesc pe lumea asta afecţiunea pe care o arătăm animalelor noastre de companie, iar unii oameni ne surprind cu alegerea animalelor lor de companie. Este și cazul vedetelor de mai jos.De exemplu, Reese Witherspoon, care a crescut într-o fermă, preferă măgarii. Actrița, care nu și-a ascuns niciodată originile de sudistă, termen asociat peste Ocean cu… viața la țară, are ca animale de companie, doi măgari, Honky și Tonky.Leonardo Dicaprio este ceva mai pretențios și are o țestoasă din specia Sulcata. Acest animal este departe cel mai pretențios pentru că are nevoie de un habitat special, cât mai larg, cald și uscat și ajunge să cântărească la maturitate peste 90 de kilograme. De altfel, este a treia specie ca mărime și greutate când vine vorba despre țestoase.Actorul Rupert Grint și-a cumpărat doi porci micro, pe care i-a botezat Oscar și Stanley. Mărimea este foarte importantă pentru vedetă pentru că își ia animăluțele de companie peste tot în lumea largă, unde are de filmat. De 30 de ani, Kristie Alley își împarte viața cu o familie de lemurieni, pe care îi tratează ca pe adevărați membri ai familiei sale. Așa că o lasă inima să cheltuie și peste 40.000 de dolari pe an pentru întreținerea lor.Vanilla Ice se înscrie și el în categoria vedetelor cu animale de companie exotice pentru că deține un Wallaroo, o combinație între un cangur pitic și unul normal.Tori Spelling  are o găină pe care a botezat-o Coco Chanel. La rândul său, Kristen Stewart a preferat un lup adevărat ca să îi țină companie. I se trage probabil de la trilogia “Amurg”…, potrivit reporterntv.ro.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

4 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ