Sari la conținut
Home » Este periculos să-ți pupi animalul de companie? O veche controversă revine în actualitate

Este periculos să-ți pupi animalul de companie? O veche controversă revine în actualitate

Este periculos să-ți pupi animalul de companie? O veche controversă revine în actualitate! Toți iubitorii de animale ne-ar spune că este un subiect banal, dar o veche controversă revine în actualitate provocată de medicii veterinari.

Este sau nu dăunător să-ţi săruţi animalul de companie?

Cu siguranță, toţi posesorii de animale îşi pupă animalele de companie, chiar dacă nu vor recunoaște în ruptul capului asta. Un medic veterinar susţine că un pupic oferit animalului de companie va dezvolta o comunicare perfectă cu proprietarii.

Declaraţia, care avea şi o suma de argumente, a provocat o reacţie a taberei celor care susţin că este nociv şi chiar foarte periculos să-ţi săruţi campionul şi un adevărat dezastru dacă îţi laşi câinele să te lîngă pe faţă.

Aceştia au vorbit despre numeroasele boli pe care omul le poate lua de la animale. Recomandarea este clară: nu-ţi sărută animalul de companie, dar cu toate acestea sfatul este în marea majoritate a cazurilor neluat în seama.

Care sunt riscurile? O suma de afecţiuni bucale şi dentare sunt cauzate de bacterii care se pot transmite de la animal la om. Alte bacterii pot accentua suferinţele asmaticilor sau pot declanşa boli pulmonare.

Pe de altă parte, este dovedit că prezenţa animalelor de casă creşte sensibil imunitatea stăpânilor, dar cu toate acestea recomandarea de a nu-ţi sărută animalul rămâne.Pupatul pufoșeniei tale, în bot sau pe creştet, poate să aducă afecţiuni cutanate, mai ales din categoria celor care afectează mucoasele, unele dintre ele destul de grave, dar tot medicii sunt cei care spun că acestea apar pe un fond imunitar slăbit deja.

Întrebarea celor care îşi pupă animalele de casă a fost: ” Cand ai auzit ultima data despre un medic veterinar care sa fi murit din cauza unei boli luate de la un animal si cand ai vazut ultimul medic vaterinar fara dinti, din cauza unei afectiuni produse de bacteriile din gura animalului de companie?”