Lumea animalelor

Eroul unei familii! Un Pitbull reușește să își salveze familia dintr-un teribil incendiu

Eroul unei familii! Un Pitbull reușește să își salveze familia dintr-un teribil incendiu.

Patrupedul a simțit pericolul abătut asupra familiei sale!

În Stockton, California, o femeie pe nume Latana Chai s-a aflat la un pas să fie victima unei adevărate tragedii! Aflată acasă cu Masailah, fiica ei în vârstă de șapte luni, și Sasha, o cățelușă din rasa Pitbull, fost surprinsă să își vadă patrupedul extrem de agitat.

Latana a auzit brusc lătratul femelei Pitbull care zgâria uşa din spatele casei.

„De îndată ce am ajuns la uşă, m-am uitat în sus şi am văzut fumul negru care se ridica deasupra casei vecinului meu şi flăcările care ardeau tot”.

În acel moment, căţeluşa Sasha a luat o decizie care avea să salveze viaţa familiei.

Eroul unei familii

Căţeluşa prinsese de scutec bebeluşul de numai şapte luni, în încercarea de a-l scoate afară din casă.

„Sasha a salvat pe toată lumea”, a spus Chai. „Dacă nu ar fi fost ea, dacă nu lătra sau nu se ducea la uşă, probabil că n-aş fi auzit nimic.”

Cățelușa a reușit să evite ceea ce se putea transforma într-o adevărată tragedie, iar mama a putut să își salveze la timp fiica dintr-un incendiu îngrozitor.

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

22 de ore ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

2 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

2 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

2 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

2 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

2 zile ago

Parteneri