Categories: Lumea animalelor

EMOȚIONANT! Cum a fost SALVAT de la moarte un pui de câțel

Un pui de cățel, în vârstă de aproape o lună, a fost salvat din ghearele morții de pompierii constănțeni, fiind scos dintr-o hazna dezafectată, în care căzuse.Intervenția salvatorilor a fost dificilă însă, în final, micul animal a fost redat mamei lui și stăpânilor.Incidentul a avut loc în orașul Ovidiu la o gospodărie de pe strada Poștei. Stăpânii cățelușului au sunat la 112 după ce au auzit-o lătrând, lângă hazna, pe mama lui. Micuțul animal căzuse la 3-4 metri adâncime în haznaua dezafectată și scâncea să iasă. Căzătura fusese atenuată de peturile din groapă.Stăpânii nu reușiseră să se descurce singuri. Intervenția pompierilor a fost dificilă, fiind nevoiți, timp de o oră, să spargă placa de beton care acoperea haznaua. Un militar a intrat, apoi, în groapă și a reușit, cu greu, să îl scoată la suprafața. Bucuria reîntâlnirii cățelușului cu mama lui i-a impresionat pe pompieri și pe stâpâni, potrivit evz.ro.(Foto ISU Dobrogea)

Alte știri care au uimit o lume întreagă

Un caine a devenit erou dupa ce a salvat de la moarte un bebelus abandonat

EMOȚIONANT. Un câine cu HANDICAP a fost salvat de la MOARTE după ce fusese ABANDONAT pe stradă

Patrupedul a primit o nouă șansă la viață

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL