Categories: Lumea animalelor

”Eliberați-mi câinele, va implor. E tot ce am pe lume”

 San Bernardino, California – Zilele trecute un oamenii au demonstrat că solidaritatea și omenia încă mai fac parte din acest secol. Povestea unui cerșetor mișcat inimile oamenilor din întreaga lume. Toți cei care au aflat povestea lui au contribuit imediat la un final fericit. Dave Thomas (36 de ani), un cerșetor care trăia pe străzile orașului San Bernardino din California, a fost ridicat de polițiști zilele trecute și plasat în secția de poliție locală, până la momentul în care i se găsea un loc într-un adăpost destinat celor fără casă. Dave își ducea zilele alături de un câine pe nume Buzz Lightyear, un metis de pitbull și, din păcate, autoritățile au luat și patrupedul, plasându-l într-un adăpost pentru câini.Când a fost eliberat din detenție, omul avea în buzunar doar 6 dolari, iar adăpostul îi cerea să plătească o taxă de 400 de dolari pentru a-l elibera pe Buzz. Bărbatul a mers zilnic la adăpost, stând ore întregi cu obrazul lipit de cușca în care era ținut câinele. Maria Sanchez, vizitator frecvent al locului, l-a văzut plângând și a decis să îl ajute. ”Merg zilnic la adăpost pentru a face poze și a ridica un semnal de alarmă în privința câinilor abandonați și care au nevoie de o familie. L-am pozat și pe Dave și am postat imaginile pe Facebook. Imediat au devenit virale”, a declarat femeia. ”Totul a fost o nebunie, lumea mă contacta pentru donații, toți vroiau sa ajute cumva, dar problema majoră era faptul că nu aveam cum să-l contactez pe David Thomas. Nu lăsase nicio informație”, a mai spus ea.  Tot ce vorbise cu cei de la adăpost se rezuma la asta: ”Eliberați-mi câinele, va implor. E tot ce am pe lume”.A urmat un nou ”viral” pe Facebook și Twitter, lumea postând poza lui și rugând ca oricine poate furniza o informație despre el, să o contacteze pe Maria Sanchez. 3.500 de oameni au distribuit poza în doar câteva ore. Alții au luat orașul la pas, încercând să-i dea de urmă. Reporterii ziarelor locale au reușit primii să-l găsească pe bărbat și să-l anunțe de întreaga campanie pentru ajutorarea lui Buzz cât și despre faptul că au fost donați 2.000 de dolari pentru eliberarea câinelui și, mai mult, că o domnișoară vrea să-l ceară în căsătorie.După reunirea lui Buzz cu stăpânul său, controversele au început să apară. Presa din California a scris că Thomas a fost, de fapt, arestat pentru posesie de marijuana și că el nu ar fi un om al străzii. Totodată, toți cei implicați în această campanie au dat o replică imediată: Nu contează cine e sau ce a făcut. E clar că își iubește câinele și că erau amândoi disperați din cauza separării. Noi am luptat ca cei doi să rămână împreună, iar restul detaliilor nu fac parte din obiectivul nostru – au spus internauții pe site-urile de socializare.Galerie foto:

   

Recent Posts

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

2 zile ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

4 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

6 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

6 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

6 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

2 săptămâni ago

Parteneri

  • DOCTORUL ZILEI

  • DOCTORUL ZILEI

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • DOCTORUL ZILEI

  • DOCTORUL ZILEI