Categories: Lumea animalelor

După ce și-a văzut vecinii cum își abandonează motanul bătrân, o femeie decide să îl salveze!

După ce și-a văzut vecinii cum își abandonează motanul bătrân, o femeie decide să îl salveze!

Femeia a rămas impresionată de motanul adorabil!

Atunci când decid să se mute într-un alt oraș, diferiți oameni decid să își abandoneze animalele de companie, din diferite motiv. Așa s-a întâmplat și cu motanul din următoarea poveste, care s-a trezit singur pe stradă.

Din fericire pentru el, vecina lui pe nume Maia a decis să intervină, fiind impresionată de soarta acestuia. S-a uitat şi a descoperit că bătrânul motan aştepta ca stăpânii săi să vină acasă. Orice maşină care trecea pe stradă îl făcea să tresară şi să-şi ridice privirea.

La început, motanul fugea ori de câte ori o vedea pe Maria, dar apoi, încet, încet, femeia a reuşit să-i câştige încrederea şi a lăsat-o să-l hrănească şi să-l mângâie.

L-a numit Rolo, iar după un consult veterinar a putut observa că este într-o stare bună de sănătate.

Când l-a adus acasă, el stătea la fereastră şi privea lung dincolo de stradă, către fosta lui locuinţă. În ciuda vârstei sale, este un motan tare jucăuş şi activ. El își petrece mare parte din zi pe afară, iar atunci când noua lui stăpână se întoarce de la serviciu, motanul decide să îi ofere o mulțime de îmbrățișări drept răsplată pentru gestul ei.

Motanul

Chiar dacă toată schimbarea aceasta necesită timp, femeia i-a oferit toate condițiile necesare pentru a-l ajuta cât mai mult posibil. Se pare că și acesta a început să treacă mai ușor peste drama din viața lui, fiind conștient că acum se află într-o familie care îl iubește necondiționat.

Recent Posts

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

2 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

4 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

4 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

4 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

o săptămână ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

o săptămână ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL