Două pisici din Bulgaria cu membre amputate au primit recent șansa la o viață mai bună după ce le-au fost implantate „lăbuțe bionice” printr-o tehnică chirurgicală inovatoare efectuată în premieră în Europa continentală, informează The Telegraph și AFP, preluate de Agerpres.Pooh, o pisică negru cu alb a primit prin tehnica de implant două membre artificiale după ce și-a pierdut lăbuțele în urma unui accident de tren suferit când avea doar 1 an. Acum poate să meargă și să se joace ca orice pisică normală. Implanturile sunt personalizate și se fixează de picior similar modului în care crește prin piele copita ce acoperă terminațiile degetelor la copitate.La o lună după operație, „poate fi considerat un succes”, după cum a declarat pentru AFP Vladislav Zlatinov, medic veterinar din Sofia care a efectuat intervențiile chirurgicale.Cel de-al doilea motan, Steven, care și-a pierdut ambele membre din spate, a beneficiat deja de implantul unei prime proteze și urmează să treacă prin cea de-a doua intervenție, a adăugat dr. Zlatinov.”Pooh și Steven au supraviețuit pentru că nu au renunțat la soarta lor”, a declarat Vyara Mladenova, reprezentanta filialei din Bulgaria a organizației pentru protecția animalelor „Let’s Adopt”, care finanțează intervențiile chirurgicale.
Citește și:
- ...
- Cutremur total la granița cu România! Anunțul cumplit a veni...
- Diabet: semne în gură care semnalează că glicemia poate fi p...
- Cartofi pai la cuptor fără ulei! Secretul unei rețete sănăto...