Categories: Lumea animalelor

DE VĂZUT! Un fermier a salvat 500 de animale abandonate după dezastrul de la Fukushima

Fotograful Damir Sagolj vizitat luna trecută zona afectată de explozia centralei nucleare de la Fukushima, Japonia. Imaginile surprinse de aparatul lui fac acum înconjurul lumii. În special cele cu Keigo Sakamoto, un fermier care prin gestul său îngenunchează o lume întreagă.Oraşele şi satele din împrejurimi au fost abandonate. Fukushima a distrus tot şi a luat mii de vieţi pe 11 martie 2011. La doi ani de la dezastru, radioactivitatea din zonă încă este cu mult peste limitele normale şi nimeni nu are garanţia că acel loc de pe harta planetei mai are un viitor.Printre dărâmături şi casele abandonate, fotograful Sagoji l-a întâlnit pe Sakamoto. A fost fermier toată viaţa, dar lucrat şi cu oamenii cu dizabilităţi mintale, până la momentul exploziei. A refuzat să nu plece din zona afectată, cu toate că autorităţile i-au impus asta. A rămas pentru a-i ajuta pe cei rămaşi în urmă. Chiar dacă e vorba de animale, nu de oameni. Câinele Atom s-a născut chiar înainte de explozie Keigo Sakamoto e considerat un lunatic de unii, dar şi erou, de mulţi alţii. Salvarea animalelor e misiunea lui şi până în prezent a reuşit să adune o adevărată „Arcă a lui Noe”: peste 500 de câini, pisici, iepuri, găini, chiar şi marmote abandonate de foştii stăpâni. Şi spune că nu se opreşte aici.Sakamoto a mai zis că multe din animalele strânse s-au sălbăticit din cauza timpului petrecut singure, luptându-se pentru supravieţuire. Unul dintre câini l-a muşcat de mână pe Sakamoto chiar în timp ce spunea asta.Din cei 21 de câini pe care îi adăposteşte, doar doi sunt prietenoşi. Unul dintre câini se numeşte Atom, un metis pufos şi alb, pentru că s-a născut cu puţin timp înainte de explozia devastatoare. „Nu am vecini. Sunt singur aici şi aici o să rămân mereu”, a încheiat eroul.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL