Sari la conținut
Home » De ce vârstnicii trebuie să aibă un animal de companie. Ce avantaje le aduc

De ce vârstnicii trebuie să aibă un animal de companie. Ce avantaje le aduc

Un animal de companie aduce beneficii oricărei persoane, indiferent de vârstă. Un prieten necuvântător te va scăpa de grijile cotidiene şi, mai mult te va ajuta să te relaxezi. Însă pentru vârstnici sunt adevărați terapeuți. Stresul dispare instant şi le va oferi sprijin afectiv în depăşirea momentelor dificile ale vieţii.

Animalele oferă afecţiune necondiţionată oamenilor. Când apare tristetea sau când suntem prea obosiţi, vine micuţul tău prieten, care se aşază lângă tine încercând să te înveselească şi cere mângâiere sau joacă, oferind la schimb căldură şi recunoştinţă.

Când mângâiem un căţel sau o pisicuţă, ritmul cardiac intră în normal şi simţim că ne liniştim. Este firesc. Cu ajutorul micuţului prieten ne regăsim locul în lumea pe care o ştim şi ne-o dorim calmă

Oamenii care au animale de companie sunt mai puternici din punct de vedere psihic şi emoţional. Ele responsabilizează şi „obligă” la menţinerea contactului cu realitatea: trebuie hrănite, mângâiate, îngrijite, plimbate, cer implicare. Ce dau înapoi? Iubire, multă iubire.

Cei care au animale de companie cunosc efectele binefăcătoare pe care le au acestea asupra stăpânilor.Ce poate fi mai reconfortant decât o porţie de distracţie cu simpaticul patruped?

Ce efecte au necuvântătoarele pentru persoanele trecute de 50 de ani? În primul rând ei sunt leacul pentru depresie. Necuvântătoarele ar întruni toate calitățile pentru un medicament minune contra maladiei secolului.

– Le alungă singurătatea;

– Le oferă dragoste şi afecţiune;

– Îi motivează, responsabilizează şi „activează”;

– Îi face să se simtă utili;

– Le dă sentimentul de siguranţă. Atunci când cineva e la uşă, câinele latră. Iar dacă este nevoie, le şi apără. În situaţii de pericol, pisicile te trezesc din somn.

– Purtându-le de grijă şi având un program fix de respectat, funcţiile creierului se menţin sănătoase, păstrând active pentru mai mult timp luciditatea şi memoria.