Categories: Lumea animalelor

Curcanii, simbolul sărbătorii de Thanksgiving, au fost domesticiți în Mexic, în urmă cu 1.500 de ani

Curcanii, care constituie felul principal de mâncare servit cu ocazia Thanksgiving, o sărbătoare din Statele Unite cu tradiție de câteva secole, ar fi fost domesticiți mult mai devreme decât se credea până acum, potrivit unui studiu publicat recent, informează Live Science. Conform dovezilor arheologice descoperite în regiunea Oaxaca din centrul Mexicului, carnea de curcan era consumată în urmă 1.500 de ani de civilizația zapotecă, iar aceste păsări erau extrem de populare, ‘‘pe locul doi, după câini’‘, după cum menționează oamenii de știință.Arheologii au descoperit rămășițe ale unor exemplare de curcani – adulți și pui – și fragmente de coji de ouă în două structuri rezidențiale ce datează între anii 300 și 1200 d.Hr. Localizarea acestora sugerează faptul că aceste păsări erau crescute, înmulțite și utilizate în cadrul unor activități domestice, o practică ce s-a dovedit a fi fost una obișnuită în această regiune între anii 400 și 600 d.Hr.. Aceasta este cea mai veche dovadă a domesticirii curcanilor, după cum subliniază coautorul studiului, Gary Feinman, arheolog la The Field Museum din Chicago, Statele Unite.”Oamenii au făcut estimări legate de domesticirea curcanilor pe baza prezenței sau a absenței oaselor din siturile arheologice. Noi aducem informații care nu au fost disponibile anterior, a spus acesta. ”Ajută la confirmarea informațiilor istorice legate de utilizarea curcanilor în zonă”, a mai spus acesta.În site-ul arheologic Mitla au fost descoperite numeroase rămășițe aparținând a trei subspecii de curcani sălbatici (Meleagris gallopavo) native din Mexic, unele dintre ele fiind găsite în zone din vechile gospodării în care locuitorii depozitau gunoiul. Altele, însă, au fost descoperite în locații rezidențiale ce au fost asociate cu ritualurile domestice.Arheologii au mai găsit trei schelete de curcan într-un mormânt și se presupune că aceste păsări au fost folosite în cadrul unui ritual. Două lame din obsidian au fost găsite în apropiere, acestea fiind folosite probabil pentru sacrificare.Conform înregistrărilor arheologice, curcanii erau sacrificați de către zapoteci în cadrul mai multor ritualuri asociate cu nașterea, căsătoria și moartea. În plus, locuitorii din această zonă credeau că practica asigura o protecție împotriva bolilor și a recoltelor slabe.Importanța curcanilor în cultura zapotecilor a fost demonstrată și de dovezile care subliniază că oasele acestor păsări erau integrate în viața de zi cu zi. Circa o pătrime dintre oasele de curcan găsite de specialiști fuseseră modificate pentru a servi drept unelte, precum ace de cusut, dar și bijuterii.Numărul mare de rămășițe aparținând curcanilor reprezintă un indiciu și asupra faptului că aceste păsări constituiau o parte consistentă a alimentației oamenilor din acele vremuri. De asemenea, dovezile demonstrează că ele erau domesticite, nu vânate.Pe lângă oasele și fragmentele de ouă de curcan, în această zonă din Mexic au fost descoperite și rămășițe aparținând altor animale și păsări, precum broaște țestoase, căprioare, oposum, porumbei, bufnițe, șoimi și prepelițe.Descoperirea a fost publicată în ”Journal of Archaeological Sciences”, potrivit Agerpres. 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri