Categories: Lumea animalelor

Cum a ajuns Negao să fie ANGAJAT a o benzinărie

Sabrina Plannerer, o tânără din Brazilia, a cumpărat o benzinărie. Ea şi partenerul ei au găsit un căţel abandonat. Deşi nu se aşteptau, Negao, cum a fost numit ulterior de ei, le-a schimbat total existenţa.

 În loc să îl ducă la un adăpost pentru animale, Sabrina a hotărât să facă ceva pentru căţelul care cutreiera zona şi părea să nu îşi găsească liniştea, aşa a ajuns să îi ofere un cămin, dar şi un job.Negao, câinele care stătuse într-o casă unde nu era iubit, care rătăcise pe lângă benzinărie, a ajuns la o familie iubitoare: „L-am adoptat imediat. L-am dus la veterinar şi l-am vaccinat. I-am cumpărat mâncare, o căsuţă a lui şi o zgardă ca să îl scoatem la plimbare”, povesteşte tânăra. Negao este un angajat model, nu întârzie niciodată la program, poartă ecuson şi atrage cu farmecul lui numeroşi clienţi.Căţelul pare a fi făcut pentru această profesie, îi aşteaptă pe cei care vin la benzinărie, îi întâmpină un zâmbet, apoi merge să îi salute: “Oamenii îl iubesc, iar mulţi nu uită să îi aducă şi câte o jucărie”, mărturiseşte Sabrina, potrivit Gandul.

ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:

Prietenie NEBĂNUITĂ dintre doua animale din specii diferite I VIDEO AMUZANT

10 Iul, 2017 la 3:58 pmModifica

Emoții mari la REÎNTÂLNIREA cu animalul SALVAT dintr-un INCENDIU

10 Iul, 2017 la 2:58 pmModifica

Află ce ZODIE este FELINA ta! Află ce reprezentantă ştie cine este ȘEFUL în casă

10 Iul, 2017 la 1:58 pmModifica

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL