Sari la conținut
Home » Cruzime dusă la extrem. Și-a asmuțit câinele de luptă să ucidă alt cățel

Cruzime dusă la extrem. Și-a asmuțit câinele de luptă să ucidă alt cățel

Cruzime dusă la extrem de un tânăr de 22 de ani. Acesta și-a ”antrenat” propriul câine de luptă cu un alt câine, ce era legat. Scenele înfiorătoare au avut loc în satul Hulubesti, Argeș. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru fapta sa.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție

”Fapta la care faceți referire este încă în lucru, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție, fără drept, prevăzută de Legea 205/2004 privind protecția animalelor. Din verificările efctuate de polițiști până în prezent, a rezultat că protagonistul filmării s-ar fi filmat singur, posibil în cursul lunii ianuarie 2020, când asmuțea un câine pe care îl deține asupra unui alt câine, inert, prin în laț. Fapta a fost sesizată în martie, de către proprietarul celuilalt câine care apare în filmare. Toodată, a rezultat că tânărul în cauză nu mai deține câinele din filmare, care ar fi fost înstrăinat anterior momentului în care polițiștii au fost sesizați.” a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Argeș, la Antena 3.

Organizațiile non-guvernamentale care se ocupă de protecția animalelor solicită înființarea Poliției Animalelor.

Ca fapta acestui tânăr să fie pedepsită este nevoie de modificarea legii existente. Iar
organizațiile non-guvernamentale care se ocupă de protecția animalelor solicită înființarea Poliției Animalelor.