Sari la conținut
Home » Costumul termic i-a refăcut penele

Costumul termic i-a refăcut penele

Un pinguin din parcul acvatic SeaWorld și-a recuperat penajul, pe care îl pierduse din cauza vârstei înaintate, grație unui costum termic făcut din neopren care a fost creat special pentru el de biologii de la centrul de antrenament din Orlando (SUA), relatează EFE, preluată de Agerpres.Potrivit surselor de la SeaWorld (Florida), pinguinul Wonder Twin, în vârstă de 26 de ani, din familia Adelie, a început să-și piardă penele care îl protejează de temperaturile scăzute, din cauza bătrâneții, fapt ce se poate întâmpla chiar și în mediul natural, notează centrul.Un grup de biologi din Orlando au creat un costum izotermic care poate imita penajul pinguinului, ajutându-l astfel să-și regleze temperatura, esențială pentru supraviețuirea sa. În plus pinguinul a urmat o terapie cu hormoni.Cu ajutorul costumului, care i-a fost scos în decembrie, Wonder Twin a putut să-și refacă stratul de pene și să înceapă anul 2017 cu un nou penaj, a explicat Seaworld într-un comunicat.De talie mică și cu ochii mari și albi, Wonder Twin a devenit cunoscut datorită prezenței sale în spectacolul „Antarctica: Regatul Pinguinilor”, care îi introduce pe vizitatori în lumea rece a continentului alb și în care pinguinul apărea îmbrăcat în costumul său de neopren.